(foto/video) Premieră mondială: Noua generaţie Audi A8 – rivalul lui Mercedes-Benz S-Class şi BMW Seria 7

Astăzi, 11 iulie 2017, este o zi importantă în istoria Audi. Producătorul german de automobile a prezentat la Barcelona noua generaţie a vârfului său de gamă, cel mai luxos sedan, noul A8.

FOTO: motor1.com

Înainte de toate, în faţa a 2.000 de oaspeţi, primul summit Audi a început cu un show de lumini şi sunete. Pe scena impunătoare cu un ecran LED de 50 de metri în diagonală au defilat în jurul a 70 de automobile din gama actuală Audi, printre care şi unele din linia Audi Sport sau chiar Formula E.

După aceasta, toţi oamenii din pavilionul cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi au fost ţinuţi în suspans prin animaţii şi lumini, până în momentul când noul Audi A8 a fost arătat în toată splendoarea cu ajutorul unui robot industrial, după care au mai apărut alte două exemplare.

Pentru prezentarea organizată de Audi oferim un 10 cu plus. Sunetul, decorul şi aranjamentul a fost pur şi simplu uimitor.

Revenind la “protagonistul” zilei, noul Audi A8 este în primul rând o maşină care are un sistem de pilotare automată de nivel 3! Acest lucru înseamnă că poţi lua mâinile de pe volan şi în anumite condiţii automobilul face singur toate lucrurile necesare.

De asemenea, noul Audi A8 mai beneficiază de un asistent ultra modern la deplasarea în ambuteiaje, o suspensie neobişnuită care poate ridica maşina înainte de un accident şi roţile înainte de a ajunge în gropile de pe carosabil, un sistem de parcare automată inteligent care nu are nevoie de prezenţa unei persoane la volan, funcţie de masaj pentru tălpi, dar şi un design interior care nu s-a mai văzut şi nu se poate vedea în prezent pe alt model al mărcii.

Noul Audi A8 are o lungime de 5.172 de mm (5.302 mm – versiune A8 L), o lăţime de 1.945 mm şi o înălţime de 1.473 mm. Ampatamentul măsoară 2.998 mm (3.128 mm – A8 L). Astfel, comparativ cu predecesorul său, noul Audi A8 este cu 37 de mm mai lung, cu 4 mm mai îngust şi cu 13 mm mai înalt. Ampatamentul a crescut cu şase milimetri.

Designul exterior al noului Audi A8 introduce un nou stil şi pentru viitoarele modele ale mărcii. Sedanul premium foloseşte nişte blocuri optice cu tehnologii Matrix LED şi laser, iar stopurile sunt făcute pe bază de LED-uri şi OLED-uri. Toate aceste corpuri de iluminat au un joc de lumini de deschiderea şi închiderea maşinii, iar efectul pe care îl oferă acestea la sigur nu l-aţi mai văzut pe vreo altă maşină.

Audi ne-a explicat că silueta noului A8 este făcută în stilul unui coupe, iar grila radiatorului Single Frame Grille va fi la fel de impunătoare şi pe alte modele Audi. Pentru a avea acces în habitaclul maşinii, în locul cheii tradiţionale poate fi folosit un telefon cu modul NFC, care va trebui doar apropiat de mânerul uşii pentru a o descuia.

În habitaclu, planşa de bord cu tot ce include pe ea este nouă. Avem un panou de bord digital şi o consolă centrală alcătuită din două ecrane. Cel superior măsoară 10.1 inci, iar cel inferior 8.6 inci. De pe al doilea poate fi controlat de exemplu sistemul de climatizare sau se poate scrie cu degetul destinaţia necesară pentru sistemul de navigaţie. Fiecare apăsare pe orice buton virtual oferă un feedback tactil.

Pe lângă scaunele premium (încălzite, ventilate şi cu masaj) care nu ar trebui să lipsească pe un astfel de automobil, opţional pentru pasagerii din spate se oferă masaj pentru tălpi. O secţiune specială este încorporată în scaunul pasagerului faţă şi aceasta nu numai că se încălzeşte, ci şi oferă trei setări de intensitate a două tipuri de masaj. Mai mult, pot fi încălzite şi toate cotierele posibile din automobil, cele din faţă sau din spate, centrale şi chiar şi cele de pe uşi!

Aceiași pasageri din spate vor putea controla sistemul multimedia şi setările scaunelor printr-un dispozitiv special care se detaşează. Acesta are o carcasă din aluminiu, un ecran OLED de 5.7 inci cu rezoluţie Full HD. Pe tetierele scaunelor faţă pot fi ataşate două tablete cu ecrane de 10.1 inci pe bază de Android, care sunt conectate la sistemul MMI şi oferă acces la internet prin Wi-Fi. Tabletele pot fi scoate şi folosite în afara automobilului.

De asemenea, în partea posterioară a noului A8 a fost montat un senzor de lumină special, care atunci când “vede” că soarele a apus, schimbă setările sistemului de climatizare şi a ionizatorului de aer. Sedanul A8 va mai bucura clienţii cu un aromatizator al aerului, un sistem audio Bang & Olufsen cu 23 de difuzoare, head-up display, un sistem de navigare care va “învăţa” singur, sistem de reîncărcare a telefoanelor prin inducţie electromagnetică pentru pasagerii din faţă şi cei din spate, camere video la 360 de grade, un cruise control adaptiv şi un sistem de pilotare automată în ambuteiaje.

Cât priveşte acest sistem din urmă, el funcţionează până la o viteză de 60 de km/h şi poate regla atât volanul, acceleraţia şi frâna, cât şi reacţiona în cazurile în care cineva îi taie calea şi rapid se poziţionează în faţa noului A8. Cei de la Audi spun că în acest mod şoferul nu este obligat să ţină mâinile pe volan. Mai mult, o cameră specială instalată în habitaclu va urmări starea şoferului: dacă acesta va adormi, îl va trezi printr-un semnal sonor, iar dacă reacţie nu va fi în primul caz, noul Audi A8 va frâna lent până la oprirea definitivă.

Sistemul de parcare automată pe care îl are noul Audi A8 poate funcţiona fără ca cineva să stea în spatele volanului. Maşina ştie să facă singură toate manevrele, atât paralel, perpendicular sau intrarea/ieşirea din garaj. Sistemul se activează şi se controlează cu ajutorul unei aplicaţii de pe smartphone.

Gama de motoare pentru noul Audi A8 va fi compusă iniţial din unităţi turbo pe benzină şi diesel, cu volume de 3.0 litri şi cu şase cilindri, care produc câte 286 şi 340 de CP respectiv. Mai târziu vor apărea nişte V8-uri de 4.0 litri cu 435 CP (diesel) şi 460 CP (benzină). Cel mai puternice agregat va fi o unitate W12 de 6.0 litri care produce 585 CP

Toate propulsoarele sus menţionate vor fi dotate şi un sistem numit Mild Hybrid, conectat la o reţea electrică de 48 de volţi.

Apropo, va exista şi modelul plug-in hybrid A8 L e-tron quattro care produce 449 de CP şi 700 Nm de cuplu, cu ajutorul unui motor TFSI de 3.0 litri şi un electromotor. Bateria din litiu-ion prezentă pe această maşină poate fi reîncărcată wireless şi poate asigura o autonomie de rulare de până la 50 de km în regim complet electric.

Cutia de viteze este una nouă, automată tiptronic cu opt trepte. Sistemul de tracţiune integrală quattro este oferit standard pe toate maşinile.

Vânzările noului Audi A8 vor demara în această toamnă, după ce îl vom mai vedea la Salonul Auto de la Frankfurt. Preţul de start în Germania pentru noul Audi A8 este de 90.600 de euro, iar pentru un A8 L – 94.100 de euro.

Vezi neapărat: (video) Noul Audi A8 ni se prezintă în detalii printr-o serie de filmuleţe

 

Cmentariile sunt închise