Președintele corporaţiei Toyota Akio Toyoda prezice colapsul industriei auto la nivel mondial

Președintele Toyota Motor Corporation, Akio Toyoda, prezice colapsul industriei auto la nivel mondial! Asta s-ar putea întâmpla în cazul în care piața globală prea repede se va muta de la autovehiculele cu motoare cu combustie internă la cele pur electrice.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă a Asociației Producătorilor de Automobile din Japonia în ziua de 17 decembrie.

FOTO: deccanherald.com

Astfel, managerul de top a comentat informațiile apărute în presa locală precum că guvernul Japoniei pregătește un plan de interzicere a vânzărilor mașinilor noi cu motoare cu ardere internă până în 2035.

“Modelul de afaceri existent al industriei auto se va prăbuși”, a declarat Toyoda.

El a atras atenția asupra ideii că susținătorii vehiculelor electrice nu iau în considerare emisiile generate de producerea de energie electrică, precum și costurile asociate trecerii la vehiculele electrice.

“Cu cât producem mai multe mașini electrice, cu atât mai mult dioxid de carbon va fi… Când politicienii spun “hai să scăpăm de toate mașinile pe benzină”, înțeleg ei ce spun cu adevărat?”, a declarat președintele Toyota citat de WSJ.

https://autoblog.md/seful-polestar-producatorii-auto-trebuie-sa-fie-onesti-pana-si-masinile-electrice-nu-sunt-curate/

Potrivit lui Toyoda, dacă toată flota auto din Japonia ar fi de transferat de acum pe electromobile, în proporție de 100%, până în vara anului 2021 va rămâne fără electricitate! Pentru a alimenta o astfel de flotă de mașini va fi nevoie de investiții colosale de 14-37 de trilioane de yeni (135-360 de miliarde de dolari SUA).

Cea mai mare parte a energiei electrice din Țara Soarelui Răsare este acum generată de centralele termice care ard cărbune sau metan – acesta şi fiind motivul principal pentru care mașinile electrice nu vor contribui la conservarea naturii.

Toyota Motor în ultimii 20 de ani este un lider mondial în producția de mașini hibride cu propulsii benzo-electrice, însă nu a avut şi încă nu are deocamdată o mașină pur electrică pe care să o producă în masă. De ce? Un răspuns este dat inclusiv mai sus.

Apropo, în cursul unei conferințe de presă susținute la începutul lunii octombrie, șeful Toyota l-a lăudat pe producătorul american de mașini electrice Tesla, adăugând că niponii au multe de învățat de la Elon Musk. În același timp, Toyoda a subliniat că, pe termen lung, concernul său va avea de câştigat mai mult decât Tesla datorită unei game largi de produse diversificate.

În ciuda antipatiei evidente a generalului industriei auto japoneze față de mașinile electrice, Toyota Motor investește masiv în această direcție – alte 13 miliarde de dolari până în 2030 pentru a putea produce anual 4.5 milioane de automobile hibride şi cel puţin un milion complet electrice.

Vezi şi:

https://autoblog.md/seful-daimler-ag-prezice-viitorul-lumii-particular-din-2020-va-incepe-falimentul-industriei-auto/
https://autoblog.md/fostul-sef-al-daimler-ag-in-ziua-de-azi-motorul-masinii-nu-prea-mai-conteaza/
https://autoblog.md/un-inginer-sef-al-toyota-prezis-moartea-timpurie-motorului-cu-ardere-interna/
https://autoblog.md/prezicere-despre-viitorul-lumii-automobilele-forma-lor-actuala-vor-disparea-urmatorii-20-de-ani/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/