Putem sau nu totuşi merge liber în România cu maşina? Declaraţii şi explicaţii oficiale după anunţul autorităţilor de peste Prut

Trebuie să recunoaştem că vestea bună despre care v-am spus anterior nu este chiar aşa. Cetățenii moldovenii totuşi NU pot trece Prutul, chiar dacă România a exclus țara noastră din lista statelor cu risc epidemiologic ridicat.

Cu o precizare în acest sens a venit chiar Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, asta în timp ce iniţial cu anunţul de mai sus, autorităţile române nu au oferit detalii suplimentare.

FOTO: facebook.com

Republica Moldova a fost exclusă din componența țărilor incluse în această lista, motiv pentru care persoanele care urmează să călătorească în România, din Republica Moldova, nu vor fi subiecți ai măsurilor de carantină/izolare la domiciliu. Recomandăm spre consultare textul Hotărârii și lista țărilor vizate.

Totodată, atragem atenția că, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 856 din 14 octombrie 2020 (art. 2 alin (1) pct. 2 din Anexa nr. 3), prin care starea de alertă a fost extinsă începând cu data de 16 octombrie 2020, pentru o altă perioadă de 30 de zile, este menținută interdicția de intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini  (inclusiv a cetățenilor Republicii Moldova) şi apatrizilor, cu o serie de excepții menționate în cuprinsul aceluiași articol.

Iată ce notează şi Ambasada României la Chişinău:

ANUNȚ IMPORTANT PRIVIND MĂSURILE REFERITOARE LA REGIMUL DE INTRARE, ȘEDERE ȘI TRANZIT PE TERITORIUL ROMÂNIEIAmbasada…

Publicată de Ambasada României în Republica Moldova pe Luni, 26 octombrie 2020

Dar şi cea a Republicii Moldova de la Bucureşti:

Atenție‼️ Conform Hotărârii nr. 50 din data de 26.10.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, România a …

Publicată de Ambasada Republicii Moldova în România pe Luni, 26 octombrie 2020

Cmentariile sunt închise