Renault City K-ZE se pregăteşte pentru debutul său european! Ar putea purta chiar sigla Dacia

Renault a anunțat că electromobilul electric compact – K-ZE – dezvăluit anul trecut la Salonul Auto de la Paris, va fi lansat și în Europa. Există chiar probabilitatea ca modelul să primească siglă Dacia, scriu colegii de la Autocar.

Amintim că la șase luni distanță, constructorul francez a prezentat la Salonul Auto de la Shanghai versiunea de serie a conceptului, numită Renault City K-ZE, despre care s-a spus că va fi un model global. K-ZE va fi comercializat în China de la sfârșitul acestui an, însă Renault a anunțat acum că acest crossover compact şi electric va fi disponibil și în Europa.

Oficialii grupului francez au confirmat că vor lansa o versiune specială a lui K-ZE pentru piața europeană, fără să nege că modelul ar putea primi și sigla Dacia când au fost întrebaţi despre asta! Versiunea europeană poate avea îmbunătățiri ale echipamentelor de siguranță și, eventual, o autonomie sporită.

Conceptul lui Renault K-ZE promitea o autonomie de 250 de kilometri conform standardului NEDC. În consecință, o baterie mică ar putea permite francezilor să anunțe un preț cât mai accesibil.

Şeful Renault, Thierry Bolloré, a declarat anterior pentru Autocar la Salonul Auto de la Frankfurt că firma îşi doreşte să lanseze un model electric în Europa al cărui preț să fie de circa 10.000 de lire sterline.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://kpta.teknik.unpas.ac.id/info/ https://piramida.cimahikota.go.id/storage/banner/