Schemă destructurată: Contrabandă cu maşini de lux importate de un dealer oficial şi cu folosire de acte false

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, în baza mandatelor judecătorești au pus în executare 13 percheziții la unii agenți economici și persoane fizice în mun. Chișinău, cât și în afara capitalei, în baza unei cauze penale de comitere a infracțiunii de contrabandă cu folosirea frauduloasă a actelor.

Conform materialelor cauzei penale, factorii de decizie ai unor agenți economici, precum și persoane fizice, sunt bănuiți în infracțiunea de contrabandă săvârșită de două sau mai multe persoane, manifestată prin trecere peste frontiera vamală a Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei, cu folosirea frauduloasă a documentelor, declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei a autoturismelor de lux. 

Astfel, în cadrul cauzei penale s-a stabilit bănuiala rezonabilă privind faptul că mijloacele de transport introduse în Republica Moldova se exportau cu documente ce conțineau informații neveridice.

Conform schemei, agenții economici au procurat de la dealerul oficial nouă mijloace de transport, importate în Republica Moldova în regim vamal de ”import definitiv”, iar conform actelor atașate la declarațiile vamale dealerul oficial le declarase anul de fabricaţie 2021-2022.

Ulterior, acești agenți economici au depus către organul vamal cinci declarații vamale de export, iar cele nouă autoturisme au fost exportate din Republica Moldova, fiind deja declarate cu anul de fabricaţie 2022-2023. La declarațiile vamale de export au fost atașate certificatele de înmatriculare provizorie pentru cele nouă mijloace de transport, cu anul de fabricaţie 2022 și respectiv 2023.

De menționat că, conform materialelor din dosar, valoarea unui mijloc de transport vizat în cauza penală depășește 16.000 unități convenționale (1 u.c.=50 de lei), iar în dosar sunt vizate nouă autoturisme. Conform declarațiilor vamale de export, valoarea declarată la cele nouă mijloace de transport este de 17.802.104 de lei.

Acțiunile procesual-penale continuă, iar persoanele bănuite sunt cercetate în libertate, cu garantarea prezumției nevinovăției, potrivit legii. Urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, cu asigurarea drepturilor părților.

Cmentariile sunt închise