Șefii Daimler Trucks și Volvo Group: “Vine timpul hidrogenului în locul dieselului”

Doi uriași ai industriei camioanelor – Daimler Trucks și Volvo Trucks – sunt gata să revoluționeze trenurile de propulsie pentru aceste vehicule în a doua jumătate a deceniului curent. Liderii lor, scrie Financial Times, cred că în loc de motorină va veni timpul pentru hidrogen!

Deși camioanele diesel vor domina vânzările în următorii trei-patru ani, hidrogenul va decola ca și combustibil între 2027-2030, înainte de a merge “abrupt în sus”.

Până la mijlocul deceniului, tehnologiile vor permite și vor face posibilă producerea de camioane grele cu pile de combustie, capabile să parcurgă distanțe mari. Spre sfârșitul anilor 2020 se așteaptă ca poziția pe piață a unei astfel de tehnologii să se consolideze și astfel va începe să ocupe o cotă semnificativă. Această opinie este împărtășită de președintele Consiliului de Administrație al Daimler Trucks & Buses, Martin Daum, și de directorul general al Volvo Group, Martin Lundstedt.

Suedezii intenționează ca până în 2030 să producă până la jumătate din volumul lor de camioane, de tipul celor alimentate cu energie electrică sau hidrogen. Iar până în 2040, ambele companii intenționează să producă exclusiv vehicule cu emisii zero.

Daimler și Volvo consideră că vehiculele comerciale electrice vor fi solicitate atunci când vor fi exploatate pe distanțe scurte și când își vor petrece noaptea la propria bază, unde se poate aranja încărcarea. Dar transportatorii pe distanțe lungi vor avea nevoie de vehicule cu o autonomie mare și capacitatea de a-și reface rapid rezervele de energie. Anume astfel vor fi cele care vor consuma hidrogen.

Daum, care a prezis că împărțirea dintre vânzările de sisteme de propulsie pe bază de hidrogen și pe bază de baterii electrice va ajunge să fie de aproximativ 50:50, a declarat că “pentru a putea pune în mișcare un vehicul de 40 de tone într-o rampă ai nevoie de o cantitate enormă de energie” și că, după motorină, cel mai eficient combustibil pentru astfel de sarcini, hidrogenul devine cea mai bună opțiune.

Este în mod clar că o schimbare rapidă și adevărată nu va putea avea loc fără o infrastructură adecvată. Conform estimărilor companiilor, în UE vor fi necesare de instalat 300 de stații de alimentare cu hidrogen până în 2025, iar până în 2030 numărul lor să ajungă la cel puțin 1.000.

În plus, sunt necesare de pregătit stimulente financiare sub formă de subvenții de la stat, asta pentru că noile vehicule vor fi semnificativ mai scumpe decât cele tradiționale diesel, timp de cel puțin 15 ani.

Amintim că în septembrie 2020, Mercedes-Benz a prezentat prototipul GenH2 cu o autonomie de 1.000 de kilometri. Producția în serie a camionului va începe de la mijlocul acestui deceniu. Cap-tractorul, capabil să care până la 25 de tone de marfă, este echipat cu două motoare electrice, fiecare dezvoltând câte 449 CP și un cuplu de 2.071 Nm.

Vezi și: (video) E timpul de trimis benzina şi motorina la pensie? Mercedes pregăteşte o maşină electrică cu 1200 km autonomie

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/