Şeful Lamborghini: “Am vândut în 2019 atâtea Urus-uri, cât aproximativ numărul total de maşini realizate în 2018”

În anul fiscal 2019 (1 ianuarie – 31 decembrie), Automobili Lamborghini SpA și-a continuat o puternică ascensiune globală. Cu o creștere de tocmai 43%, de la 5.750 la 8.205 de mașini livrate clienților din întreaga lume, marca italiană producătoare de automobile super sport a înregistrat o creștere a vânzărilor timp de nouă ani la rând și a stabilit un alt record istoric de vânzări.

Stefano Domenicali, președinte și director general al Automobili Lamborghini a comentat:

“Anul 2019 a fost cel mai de succes din istoria noastră. Echipa a înregistrat o creștere substanțială a vânzărilor, ducându-ne la niveluri istorice fără precedent. În numai doi ani am reuşit să înregistrăm vânzări mai mult decât duble, un succes care nu poate fi supraevaluat. Acest lucru dovedește clar puterea mărcii noastre, calitatea și durabilitatea produselor și a strategiei noastre comerciale.

Super SUV-ul nostru Urus a fost vândut în aproape 5.000 de exemplare, număr care se apropie de volumul nostru total de vânzări din 2018. Cu conținut nou și tehnologii noi, modelele noastre de mașini super sport cu motoare V10 și V12 și-au păstrat succesul pe piață.

În același timp, am crescut popularitatea brandului nostru, mai ales cu ajutorul generațiilor de fani şi clienţi mai tineri, care s-au multiplicat pe canalele de social media, ajungând la peste 40.000.000 de urmăritori. Toate acestea sunt o realizare reală a echipei și aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi fiecărui membru al echipei Lamborghini pentru inspirație și dedicare, precum și acţionarilor noştri și grupului din care facem parte pentru sprijinul lor continuu”.

Lamborghini este un brand global deja, iar volumele de vânzări sunt bine distribuite în cele trei regiuni majore. Cu 165 de dealeri care deservesc 51 de țări, toate regiunile au stabilit un nou punct de referință al vânzărilor în 2019 și au contribuit la creșterea totală a vânzărilor față de anul precedent: EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) – 3.206 maşini (+28%), America: 2.837 maşini (+45%) și Asia Pacific: 2.162 maşini (+66%).

Cu 2.374 de unități vândute, SUA rămâne cea mai mare piață unică, urmată de China continentală, Hong Kong și Macau (770), Marea Britanie (658), Japonia (641), Germania (562), Orientul Mijlociu (387), Canada (376) și Italia (370). În toate aceste piețe au crescut substanțial livrările și s-au marcat astfel niveluri istorice de vânzări naţionale.

Ambele linii de modele de mașini super sport au obținut o performanță puternică în vânzări. Livrările modelului V12 Lamborghini Aventador cu 1.104 de unități sunt încă extrem de robuste. Lamborghini Huracan, introdus ca Huracan EVO în 2019 cu design nou și tehnologii îmbunătățite, a fost vândut în 2.139 de exemplare.

În 2019, după doar cinci ani de producție, exemplarul Lamborghini Huracan cu numărul de ordine 14.022 a părăsit linia de asamblare, depășindu-şi predecesorul său Gallardo care a obținut aceleași volume în 10 ani, devenind astfel cel mai de succes Lamborghini din toate timpurile din punct de vedere al vânzărilor.

Așa cum era de așteptat, o contribuție substanțială la creșterea vânzărilor globale a venit din partea noului Super SUV Urus, cel mai bine clasat în segmentul său. În primul său an complet de disponibilitate pe piață, numărul vânzărilor a crescut cu 182%, de la 1.761 în 2018 la 4.962 de unități vândute în 2019!

Compania confirmă o perspectivă încrezătoare pentru anul fiscal 2020. La nivel tehnologic, Lamborghini a decis să dezvolte strategic variante hibride pentru toate modelele de mașini super sport de generație viitoare.

De asemenea, Lamborghini își continuă strategia în 2020 de prezentare de noi modele și inițiative în cadrul unor evenimente exclusive și personalizate pentru clienți și jurnalişti. În acest context, Lamborghini este unul dintre primii producători care anunţă că nu va fi prezent anul acesta la Salonul Auto de la Geneva.

Vezi şi:

(video) Premieră: Cel mai spectaculos Lamborghini din toate timpurile!

Lamborghini şi MIT au brevetat o nouă tehnologie pentru supercondensatoare. A contribuit şi un profesor român

(video) Lamborghini a prezentat noul Urus ST-X şi a anunţat debutul unui hipercar de circuit în 2020

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/