Știai că în Tesla Model 3 şi Model Y există o cameră care se uită spre şofer? Un hacker a aflat ce urmărește ea de fapt

Știai că în Tesla Model 3 şi Model Y există o cameră (nu un senzor, ci chiar o cameră video) care se uită spre şofer? Electromobilele lui Elon Musk se numără printre primele automobile care dispun de aşa ceva, iar în deceniul în care intrăm se vor găsi pe tot mai multe modele ale mărcilor auto populare de pe glob.

Dar care este scopul montării acestora şi ce urmăresc ele de fapt? Tesla nu intră în detalii pentru ca să răspundă la o asemenea întrebare, menţionând doar că este un atribut cheie al suitei de sisteme de asistenţă şi protecţie, unul care va fi folosit în viitor pe robotaxi.

FOTO: teslarati.com

Un hacker însă, cunoscut sub numele de Twitter @greentheonly, a săpat mai adânc în codul unui Model 3 şi a aflat că aceasta urmărește o serie de parametri care sugerează că face parte din sistemul de monitorizare a atenției şoferului.

Potrivit acestui power user, camera surprinde când faţa şoferului este orbită de soare sau faruri ale unor maşini care circulă pe contrasens; când este întuneric afară; când clipeşte cu ochii; când anume îi deschide şi îi închide; când îi mişcă în sus sau în jos; când mişcă capul în sus, jos, dreapta sau stânga; dacă se poartă sau nu ochelari de protecţie; dacă se foloseşte telefonul la volan sau nu; printre altele.

Sistemul de monitorizare a atenției șoferului este prezent, de exemplu, şi în tehnologia Super Cruise (un cruise control adaptiv avansat) a celor de la General Motors. În cazul în care camera determină că persoana de la volan nu se uită la drum, mai multe semnale luminoase, dar şi vibrații în scaun şi volan, sunt incluse. Dacă acestea sunt ignorate, mașina va începe automat să reducă viteza până la o oprire completă.

O cameră de bord cu unghi larg de vizualizare, întoarsă în mare parte spre şofer, există la momentul de faţă doar pe Tesla Model 3 și Model Y. La momentul startului vânzărilor aceasta a fost dezactivată, dar la începutul acestui an Tesla a propus proprietarilor de electromobile să-i permită conectarea acesteia pentru transfer de date în scopuri de cercetare.

Cmentariile sunt închise