Top cele mai populare mărci auto din Moldova în primele trei luni ale lui 2023

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Da, conform calendarului, un trimestru din anul 2023 deja l-am trăit şi acesta a intrat deja în istorie. În această perioadă nu s-au oprit cumva activitățile comerciale, iar moldovenii au folosit-o inclusiv pentru a-şi procura automobile noi. În total s-au înregistrat 1.687 de autovehicule noi (1.283 în aceeaşi perioadă din 2022).

Având acces la o statistică a vânzărilor de maşini noi în Moldova, vă prezentăm în cele ce urmează o listă a celor mai populare mărci. Interesant rămâne să vedem prin aceasta preferințele moldovenii, dacă nu cumva s-au schimbat semnificativ.

Aşadar, aflaţi că după primele trei luni din 2023, lider se menţine Dacia. În toate lunile a reuşit să vândă cel puţin 80 de automobile noi, numărul lor cumulativ fiind de 262 unităţi.

La o distanţă nu prea mare, pe locul doi, se află Toyota. Marca niponă a vândut în ianuarie de două ori mai puţin decât Dacia, însă în lunile următoare s-a ridicat la fel la nivelul a peste 80 de maşini. Până acum a livrat clienţilor 212 comenzi.

Top trei este completat de KIA, care deocamdată este singura marcă, alături de Dacia şi Toyota, care a reuşit să vândă peste 200 de maşini noi într-o perioadă de trei luni, 209 mai exact. Luna martie a fost pentru KIA cea mai de succes – 85 de autoturisme livrate.

Iar Skoda a fost la un pas de a livra 200 de maşini. Cu 192 de unităţi vândute se clasează deocamdată pe locul patru.

În rest, poziţiile 5-15 sunt ocupate de mărci care au vândut nici mai mult de 100 şi nici mai puţin de 30 de maşini. Ordinea este următoarea: Suzuki – 90, Peugeot – 77, BMW – 68, Geely – 59, Mercedes-Benz – 54, Hyundai – 53, Renault – 44, Lexus – 37, Land Rover – 35, Ford – 33, Porsche – 32. Restul din clasament au deocamdată performanțe mai slabe, de sub 30 de realizări.

Tot acest clasament şi poziționările din el cu siguranţă se va schimba, dat fiind faptul că unele mărci îşi vor lua avântul în al doilea trimestru. Conform tendinţelor, anume în lunile aprilie-mai încep de obicei livrări mai voluminoase.

Cmentariile sunt închise