(update) Dorit şi realizat! Cu Bentley Continental GT s-a bătut recordul de la Pikes Peak cu 8.4 secunde

(update 01.07.2019) Ieri, 30 iunie 2019, a avut loc o nouă ediţie a celebrei curse International Hill Climb de urcare a unui traseu în rampă în cel mai scurt timp. Noul Bentley Continental GT și-a consolidat statutul de cel mai bun Grand Tourer produs vreodată prin stabilirea unui record printre maşinile produse în serie.

Distanţa de practic 20 de km a fost parcursă cu o viteză medie de 112.65 km/h în 10 minute şi 18,488 secunde, cu 8,408 secunde mai repede decât recordul anterior, înregistrat cu un Porsche 911 Turbo S în 2015.


(07.06.2019) Bentley îşi doreşte un nou record la Pikes Peak şi a pregătit o maşină corespunzătoare pentru asta

Bentley ne arată o versiune specială a coupeului Continental GT, care va fi utilizată în curând pentru a concura pentru titlul de cea mai rapidă maşină de serie care a cucerit traseul în rampă Pikes Peak International Hill Climb (PPIHC). Automobilul va trebui să ajungă la finiş în mai puţin de 10 minute şi 26.9 secunde.

Coupeul a fost vopsit în culoarea verzuie Radium şi are aplicate o serie de autocolante sub forma muntelui pe care va urca, ale sponsorilor, logoul Pikes Peak, dar şi cifra 100 care ne aduce aminte de aniversarea companiei din acest an.

Încercarea de a stabili un nou record de ascensiune rapidă va avea loc în ziua de 30 iunie. Pentru această experienţă a fost ales modelul cu motor W12 de 6.0 litri, în detrimentul celui cu V8 care este mai uşor, însă acesta produce mai multă putere (635 CP/900 Nm). Cuplat la o cutie de viteze automată robotizată cu opt trepte şi dublu ambreiaj, dar şi cu un sistem de tracţiune integrală (cu conectarea punţii faţă la nevoie), această maşină poate sprinta de pe loc şi până la 100 de km/h în 3.7 secunde, în timp ce viteza maximă constituie 333 de km/h.

Coupeul cu numărul 100 a trecut printr-o serie de teste intensive și a fost pregătit pentru schimbările bruşte de altitudine şi lipsa de oxigen suficient pentru buna funcţionare a motorului. De asemenea, în cabină a fost instalat un sistem de aprovizionare cu oxigen direct în casca pilotului Rhys Millen, actualul “Rege al muntelui” şi veteran al curselor pe Pikes Peak.

În 2018, tot el a fost cel care a condus un Bentley Bentaya şi a stabilit cu el un record printre SUV-urile de serie. Ulterior, pentru a marca această performanţă, Bentley a lansat o ediţie limitată a modelului.

Cmentariile sunt închise