Veste bună! Preţul benzinei 95 şi al motorinei standard se reduce cu 33 de bani

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Menţiune importantă! Orice articol de acest gen se referă la preţurile carburanţilor comercializați pe teritoriul Republicii Moldova!

În ultima perioadă, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în cadrul exercițiului de stabilire a prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, înregistrează o scădere constantă a acestor valori.

Prin urmare, începând cu luna aprilie carburanții s-au ieftinit în total cu 2.26 lei/litru la benzină și 2.08 lei/litru la motorină. Totodată, prețul la motorină a scăzut sub următorul prag psihologic de 19 lei/litru.

Astfel, pentru ziua de mâine (11.05.2023), Agenția a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:

  • 23.26 lei/litru – pentru benzina COR 95 (-33 bani);
  • 18.95 lei/litru – pentru motorina standard (-33 bani).

Scăderea prețurilor de comercializare a carburanților de către ANRE se datorează în mare parte diminuării cotațiilor Platts, indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor în condițiile în care Republica Moldova importă produsele petroliere în proporție de 100%.

Amintim că Platforma eCarburanţi permite identificarea staţiilor care comercializează cea mai ieftină benzină, motorină şi GPL din ţară, deci se pot găsi carburanţi la preţuri mai reduse decât cele plafon! Acum platforma există şi sub formă de aplicaţie mobilă!

Jucătorii de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova, care au reţele de staţii de alimentare, nu au voie să afişeze la panou preţuri mai mari decât cele plafon stabilite de ANRE pentru principalele tipuri. Însă după posibilitate şi dorinţă ei pot vinde carburanții fie la acelaşi preţ, cel maximal calculat de ANRE, fie la unele mai mici.

Iată cum se formează preţurile la nivel internaţional:

Influența cotațiilor Brent și Platts asupra prețurilor la carburanți în Republica Moldova

Explicaţie: De ce este utilizată media Platts pentru ultimele 14 zile în stabilirea preţurilor la carburanţi

Cmentariile sunt închise