in ,

(video) A plecat şi el. Sir Stirling Moss a decedat astăzi la vârsta de 90 de ani

A plecat şi el de printre noi, din păcate, la aproape un an de când s-a întâmplat cu Niki Lauda. Sir Stirling Craufurd Moss, fostul mare pilot de Formula 1, a murit la vârsta de 90 de ani, anunță The Guardian.

Britanicul a fost considerat unul dintre cei mai mari piloți din istoria Formula 1 care nu a reușit să își treacă în palmares titlul mondial. Cariera lui Stirling Moss în Formula 1 s-a desfășurat în intervalul 1951-1961, perioadă în care a reușit să câștige 16 dintre cele 66 de întreceri la care a participat.

În perioada 1955-1958, pilotul născut la Londra a încheiat de fiecare dată pe locul secund în clasamentul mondial, în primele trei ocazii aflându-se în spatele marelui argentinian Juan Manuel Fangio. În ultimele trei sezoane din carieră, cele din 1959, 1960, 1961, Stirling Moss a încheiat de fiecare dată pe poziția a treia.

Moss a fost forțat să se retragă din competițiile de top după un accident grav suferit în 1962, în urma căruia s-a aflat în comă timp de o lună și a fost paralizat parțial pentru șase luni.

Sir Stirling Moss a murit la 90 de ani după o lungă luptă cu o boală. Soţia sa a declarat pentru Daily Mail că fostul mare pilot “a murit aşa cum a trăit, arătând minunat”.

Născut la Londra în 17 septembrie 1929, Moss n-a devenit niciodată campion în sportul care l-a consacrat. A fost oricum admirat pentru talentul său din la volan indiferent de maşină şi a devenit faimos pentru că participa la mai multe curse de maşini în acelaşi timp cu Formula 1.

S-a retras din competiţiile la nivel înalt în urma unui accident în 1962, după cum am notat anterior, dar a continuat să fie implicat în cursele cu motor pentru tot restul vieţii sale. După retragere s-a ocupat de afacerile familiei şi a avut o carieră în media.

A treia soţie şi cei doi copii au fost alături de el când a decedat, scrie The Guardian.

FOTO: skysports.com

În amintirea sa nu vor rămâne doar realizările înregistrate în autosport, ci şi automobilul sport care i-a fost dedicat – Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Mesaje din lumea sportului cu privire la moartea lui Sir Stirling Moss:

Vezi şi alte trei personalităţi care şi-au pierdut viaţa în ultima perioadă de timp:

A decedat Kim Woo-Choong, fondatorul mega corporaţiei coreene Daewoo Group

(video) A decedat Ferdinand Piëch. Avea 82 de ani

(video) A decedat Lee Iacocca, creatorul celebrului Ford Mustang

Iti place articolul?