(video) Antiexemplu! Cum Bucureștiul refuză să reducă din poluarea automobilelor vechi

Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a anunțat acum câteva ore că renunță la vinieta Oxigen! Se întâmplă după rezultatele unui “referendum” lansat de ea pe Facebook, care au arătat că oamenii sunt împotriva introducerii unei asemenea măsuri, deşi este pentru propriul lor bine şi al viitoarelor generaţii.

În cele cinci zile în care a realizat sondajul de opinie pe pagina de Facebook, prin care bucureștenii erau întrebați despre taxa Oxigen, postările au avut 2.5 milioane de vizualizări, 60-70% din Bucureşti și Ilfov.

“Am primit peste 60.000 de comentarii, din care 90% se exprimau în defavoarea vinietei anti-poluare. Cei 1.600 de bucureșteni care au achiziționat deja vinieta Oxigen își vor primi banii înapoi”, a spus Firea.

“O reacție de respingere uriașă a unui proiect european, sănătos, eficient în lupta pentru un aer curat. Renunț la vinieta antipoluare, pentru că trebuie să îi ascult pe toți bucureștenii. Vrem mai multe autoturisme în trafic? Se pare că da. Vrem să avem mai multe mașini poluante în trafic? Se pare că da. Această consultare populară a relevat un răspuns foarte clar: cetățenii resping ideea de restricție și vinietă ecologică. Noi, în acest moment, nu suntem dispuși să fim de acord cu o măsură care a avut succes în toată Europa”, a a spus edilul prezentând rezultatele consultării publice.

Decizia in cazul vinietei antipoluare si congestie!

#OxigenPentruToti

Posted by Gabriela Firea on Monday, February 24, 2020

Decizia edilului se va transforma într-o hotărâre de Consiliu General al Municipiului București (CGMB), ce va cuprinde un proiect de anulare a Hotărârii deja adoptate în toamna anului trecut. Firea a mai promis că dacă va câștiga alegerile locale din luna iunie nu va reveni cu vinieta ecologică.

“Voi veni cu un proiect de anulare, dar asta nu însemnă că vom renunța. Nu abandonez proiectul Oxigen fiindcă el cuprinde mai multe proiecte gen plantarea de copaci, achiziționarea de mașini mai puțin poluante, realizarea de piste pentru biciclişti, verificarea șantierelor poluante, a străzilor, podurilor, pasajelor”, a precizat primarul general.

Amintim că CGMB a aprobat, în 24 octombrie 2019, la propunerea primarului Gabriela Firea, introducerea vinietei Oxigen începând cu 1 ianuarie 2020, pentru mașinile sub Euro 4 care circulă în București. Totodată, mașinile sub Euro 3 urmau să nu mai aibă acces în centrul orașului, chiar dacă posesorii erau să plătească vinieta. Costul vinietei a fost stabilit la 15 lei pe zi pentru mașinile sub Euro 3 și de 5 lei pe zi pentru cele Euro 3 și 4.

Gabriela Firea a amânat, însă, aplicarea amenzilor, până la 1 martie, cu argumentul că le lasă 3 luni la dispoziție posesorilor de mașini să se informeze asupra modului de achiziționare a vinietelor și a măsurilor prevăzute în HCGMB. Între timp, ea a primit un val de mesaje din partea bucureștenilor nemulțumiți de această taxă şi chiar 431 de plângeri prealabile formulate de cetățeni sau organizații care cer în instanţe anularea hotărârii prin care s-a introdus vinieta antipoluare!

Anul acesta, Primăria capitalei române va acorda 20.000 de vouchere în valoare de 9.000 lei pentru cei care doresc să-și schimbe mașinile poluante. Anul trecut, municipalitatea a dat 5.000 de vouchere. Gabriela Firea a precizat că în București sunt peste 370.000 de autoturisme între Non Euro și Euro 3 și a promis că va face presiuni asupra Ministerului Transporturilor și a Guvernului ca să finalizeze lucrările la Șoseaua de Centură și la magistrala de metrou M5, proiecte care vor reduce considerabil poluarea din oraş.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/ue-a-aprobat-planul-romaniei-de-a-sprijini-crearea-unei-retele-nationale-de-statii-de-incarcare-pentru-masini-electrice/

Util! În România a fost lansat Monitorul Prețurilor Carburanților

Primul oraș din România care va interzice utilizarea maşinilor sub categoria Euro 3 inclusiv și non-Euro

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/