(video) O femeie din Marea Britanie nu poate obţine permisul de conducere deja de 30 de ani! Ce fobie are

Isabelle Stedman din Marea Britanie are împliniți 47 de ani şi nu poate obţine permisul de conducere deja timp de trei decenii, în ciuda faptului că a petrecut 1.000 de lecții practice. The Sun a decis să facă publică situația neobișnuită în care s-a pomenit femeia, căreia nu i-a fost ruşine sau incomod să vorbească la cameră despre problemă.

Pentru prima dată, Isabelle a urcat la volan la vârsta de 17 ani, dar în timpul examenelor practice, la apropierea de sensuri giratorii, ea începe să intre în panică, uneori chiar leșinând, deși a evitat ca prin minune implicarea într-un accident rutier până în prezent.

„Nu știu de ce se întâmplă asta. Probabil, de fiecare dată, devin atât de nervoasă încât creierul meu se oprește și leșin pentru câteva secunde. Sensul giratoriu este ceva îngrozitor. Când îmi recapăt cunoștința, stăm pe marginea drumului, deoarece instructorul a trebuit să apuce volanul şi să tragă stânga. Sunt atât de copleșită după asta, încât ajung să izbucnesc în lacrimi și mă duc acasă”.

Isabelle şi-a irosit nu numai ani buni din viaţă pentru lecții de şofat, ci și cel puţin 10.000 de lire sterline, însă toate acestea nu o opresc. Femeia intenționează să-şi depășească frica pentru că vrea să-și ducă fiica la universitate și să-și viziteze familia prin țară.

Conform unor articole din presa online precum este şi cel al New York Times, actualul record pentru cele mai multe eşecuri în susținerea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere îl deţine sau în deţinea (dacă mai este în viaţă) o femeie pe nume Cha Sa-soon din Coreea de Sud. În 2010, când avea vârsta de 69 de ani, a reuşit să susţină proba şi să obţină actul după a 960-a tentativă!

Timp de trei ani, începând din aprilie 2005, ea a încercat în fiecare zi să susţină testul (cinci zile pe săptămână). După aceea, ritmul ei a încetinit, până la aproximativ două ori pe săptămână, dar nu a renunțat niciodată. Însă când a reuşit, a devenit o adevărată vedetă la nivel naţional.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise