(video) Cadou generos din partea iubitei! Cristiano Ronaldo a primit de ziua sa un G-Class modificat de BRABUS

Cristiano Ronaldo a împlinit ieri, 5 februarie, vârsta de 35 de ani, iar iubita lui, Georgina Rodriguez, i-a făcut portughezului un cadou impresionant și o surpriză pe măsură. Nişte imagini au fost făcute publice pe profilul de Instagram al fotomodelului de origine argentiniană.

Vezi această postare pe Instagram

Felicidades al hombre de mi vida! Qué ganas de transportar nuestro amor en tu regalo ???????? ???? @cristiano #happybirthday

O postare distribuită de Georgina Rodríguez (@georginagio) pe Feb 5, 2020 la 1:18 PST

Georgina i-a cumpărat jucătorului de la Juventus un Mercedes-Benz G 63 AMG, modificat de atelierul german de tuning BRABUS, pentru a marca cea de a 35-a aniversare a lui CR7.

Ronaldo, Georgina și fiul portughezului se plimbau pe o stradă din Torino, când mai mulți prieteni l-au surprins pe jucătorul de 35 de ani și au aruncat cu confetti. Mai mult, mașina era chiar în mijlocul străzii, cu o fundă mare şi roșie, iar cel mai probabil Ronaldo nu s-a gândit că ar fi pentru el.

Momentul a fost filmat, iar Ronaldo a fost cu adevărat surprins. Imediat după ce a avut loc surpriza, Georgina a postat filmulețul pe Instagram cu descrierea: „Felicitări, bărbatul vieții mele! Acesta este cadoul tău în care să transporți dragostea noastră”.

Menţionăm pe scurt, că în urma unei analize minuţioase a imaginilor, nu am putut identifica modelul exact al maşinii. La sigur este un G 63 AMG cu un kit WIDESTAR, însă nu cunoaştem ce ar putea ascunde sub capotă: un motor forţat să producă 700 CP ori 800 CP.

Cu o probabilitate mai mare, ar fi vorba despre un BRABUS 700 WIDESTAR din cauză că grila de radiator Panamericana rămâne cea din uzină, cu inserţii cromate, în timp ce opţională este una complet neagră. În cazul unui BRABUS 800 WIDESTAR acest element poate fi doar de culoare neagră.

Oricare ar fi răspunsul, un model BRABUS 700 WIDESTAR poate ajunge să coste peste 200.000 de euro, în timp ce un BRABUS 800 WIDESTAR poate ajunge să coste puţin peste 366.000 de euro în funcţie de dotările incluse, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul preţului unui G 63 AMG standard din uzină.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/fotovideo-cristiano-ronaldo-s-laudat-cu-noua-sa-achizitie-un-bugatti-chiron/

(foto) Gusturi bune! Prezentat în martie, primul BRABUS 800 Widestar a intrat deja în Moldova

FRANKFURT 2019: Am văzut la final şi noul BRABUS G V12 900 – Reportaj Video AutoBlog.MD

Cmentariile sunt închise