(video) Cifrele zilei: Peste 100.000 de maşini Tesla comandate în doar 10 ore

Prima zi din 2021 a însemnat în China startul vânzărilor de SUV-uri electrice Tesla Model Y, pe care compania a început să le producă la propria fabrică din Shanghai, alături de Model 3. În primele doar 10 ore producătorul a primit comenzi pentru cel puţin 100.000 de mașini electrice, motiv pentru care site-ul oficial a căzut de mai multe ori!

Agitaţia s-a datorat preţurilor maşinii care au fost anunţate cu o reducere de 30%, comparativ cu cele preliminare! Tesla a făcut asta pentru a atrage masiv clienţi de pe cea mai mare piață de vehicule electrice din lume, provocând presiuni asupra rivalilor săi globali și chinezi care se concentrează pe segmentul premium, consideră analiştii.

Startul livrărilor locale de Model Y este programat pentru sfârşitul lunii ianuarie, iar parcarea de la Giga Shanghai se umple pe zi ce trece cu maşini, scrie tesmanian.com

Aceasta este o cifră destul de mare în comparație cu raportul privind performanța planului de producție pentru anul 2020, care a fost publicat recent de către companie. Doar această comandă uriaşă din China constituie aproximativ o cincime din numărul total de maşini vândute anul trecut la nivel global! Astfel, se poate afirma că Tesla merge spre un nou target de producţie într-un an calendaristic – 1.000.000 de electromobile.

În China, Model Y este disponibil în versiunile Long Range AWD și Performance. Primul este oferit în schimbul a 339.900 yuani (42.395 euro), iar al doilea în schimbul a 369.900 yuani (46.080 euro), ceea ce reprezintă o reducere de preţ cu 30 şi respectiv 31 de procente, comparativ cu cele afişate acum şase luni când s-au anunţat cele preliminare (şi startul vânzărilor preliminare) odată cu anunţul lansării modelului în statul asiatic.

Preţul lui Model Y de peste 300.000 de yuani îl plasează, tehnic vorbind, dincolo de sfera de subvenții a guvernului chinez, deși Tesla a spus că va solicita autorităților ca să ofere clienţilor săi ajutoare băneşti de până la 37.000 de yuani (4.600 euro).

Apropo, mai trebuie de notat că echiparea maşinilor chineze este mai bogată decât a celor americane, fiind încă un motiv de atracţie. Conform configuratorului chinez, un Model Y Long Range vine standard cu o autonomie de până la 600 de km, AWD, jante la 19 inci, interior premium cu scaune frontale încălzite şi reglabile în 12 direcţii, volan încălzit, sistem de filtrare a aerului (HEPA), un sistem audio cu 14 difuzoare (alături de un subwoofer şi două amplificatoare), acoperiş panoramic cu protecţie împotriva razelor ultraviolete, consolă centrală cu patru porturi USB şi două spaţii de încărcare wireless a telefoanelor mobile, abonament gratuit în primul an pentru servicii de divertisment prin intermediul monitorului central, etc.

De la începutul lunii, câteva exemplare de producţie locală au apărut şi în mai multe magazine fizice, motiv pentru care până la această oră mii de oameni au dat buzna în ele pentru a vedea Model Y pe viu. A fost ca un adevărat Black Friday, în timp ce magazinele altor producători de electromobile erau pustii.

În plus față de începerea producției lui Model Y şi agitaţia creată în jurul său, tot în Shanghai s-a deschis un nou cel mai mare complex de staţii de încărcare Tesla Supercharger din lume.

Stația este situată la Jing’an International Center, într-un cartier comercial și central cheie din Shanghai. Noul record are însă un asterisc. Conform utilizatorului @JayinShanghai, toate cele 72 de terminale folosesc încărcătoare Supercharger V2 care pot pompa curent cu până la 150 kW putere, în timp ce în SUA şi Europa se răspândesc deja unele V3 cu o putere de până la 250 kW.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/