(video) Concursul de Eleganţă Sinaia 2019. Maşinile despre care foarte puţini cunosc că există în România

În acest weekend s-a desfăşurat Concursul de Eleganţă Sinaia 2019, una din cele mai spectaculoase ediţii de până acum, cu multe premiere importante: automobile cu poveste, un juriu bogat, expoziţii speciale din partea BMW, MINI, BMW Motorrad şi, în premieră ca marcă invitată – Citroen.

Anul 2019 marchează întoarcerea automobilelor de competiţie în eveniment, dar şi debutul unei categorii noi, dedicată unora dintre cele mai mici automobile din istorie – “Legende de mic litraj”. Evenimentul a fost gazda a 36 de participanţi din patru ţări. De remarcat, încercarea temerară a lui Yurgen Degtyarev, din Rusia, care a planificat un traseu de aproximativ 5.000 km cu modelul său Peugeot 203 din 1958, pentru a fi prezent la eveniment! Apropo, a fost prezent şi un concetăţean de-al nostru cu un GAZ M21 Volga (minutul 55)!

O altă prezenţă de excepţie a fost un model care a aparţinut Preşedintelui de Onoare al Retromobil Club România, Maiestatea Sa Regele Mihai I: un roadster sportiv Aero 30, produs în 1936, care astfel îşi face întoarcerea pe Domeniul Regal de la Peleş. Această maşină a şi luat marele premiu al concursului – BEST OF SHOW.

Şi în acest an, preşedintele juriului a fost jurnalistul austriac Wolfgang Buchta, redactor-şef al publicaţiei de specialitate Austro Classic.

Însuşi juriul a fost compus din mai mulţi membri cu o experienţă specială în industria auto. De exemplu, Alexei Kheza este designerul BMW care a semnat exteriorul noilor BMW Seria 3 şi BMW Seria 7, iar Jackie Jouret este o jurnalistă americană cu o experienţă bogată, autoarea descoperirii modelului BMW 507 care a aparţinut lui Elvis Presley.

Vezi şi: (foto/video) In memoriam: Maşinile regretatului Rege Mihai I al României

BMW Group a fost prezent cu trei zone expoziţionale dedicate mărcilor grupului. MINI la rândul său a marcat aniversarea de 60 de ani prezentând două modele clasice din colecţia lui Marian Comşa. BMW a alăturat noua gamă de lux (BMW Seria 7 şi BMW Seria 8) cu un model interbelic încărcat de legende: un BMW 327 Cabriolet achiziţionat de nou în 1938 de la reprezentanţa oficială BMW din Bucureşti, cu o poveste care reflectă istoria zbuciumată a României. Iar BMW Motorrad şi-a sărbătorit istoria specială cu o expoziţie dedicată.

Alături de BMW Group România, partener tradiţional al evenimentului, Citroën a deschis seria de mărci invitate cu aniversarea centenarului companiei. O expoziţie de modele clasice Citroën a fost prezentată în parcarea aflată deasupra Complexului Economat.

Concursul de Eleganţă Sinaia îşi are originea din 1934 şi este organizat de Retromobil Club România, sub înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, cu sprijinul Primăriei Oraşului Sinaia.

Lista participanţilor:

*Vom actualiza articolul cu o galerie de imagini când va fi posibil. Până atunci admiră aceste desene realizate de Adrian Mitu, pictorul oficial al evenimentului, care în fiecare an realizează unele în acuarelă cu fiecare participant din concurs.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/