(video) Cum sunt asamblate motoarele W12 de 6.0 litri ale Bentley, poate ultimele de felul lor
În timp ce mulți producători auto la nivel mondial, sub presiunea ecologiștilor, au declarat că renunţă la motoarele mari, fie iau serios în considerare această idee, cei de la Bugatti, Rolls-Royce sau Bentley, de exemplu, vor folosi până în ultima clipă posibilă agregate voluminoase şi cu mulţi cilindri.
În particular, britanicii din Crewe, deși acordă o atenție mai mare tehnologiilor hibride decât colegii din Marea Britanie şi Franţa, ei încă nu îndrăznesc să facă astfel de afirmații: motorul W12 de 6.0 litri de marcă este considerat una dintre valorile ideologice ale mărcii.
Spre deosebire de alte motoare, cel al Bentley este format din patru blocuri a câte trei cilindri și, în general, reprezintă combinaţia a două motoare în configurație VR6 cu un unghi foarte mic de dispunere a cilindrilor. O astfel de schemă permite obţinerea unui volum de lucru impresionant în raport cu o dimensiune relativ compactă a întregii unităţi de propulsie.
După cum se poate observa clar în primul clip ataşat, asamblarea fiecărui motor se realizează în principal manual cu ajutorul unei anumite cantități de echipamente suplimentare, iar cu precizia mișcărilor făcute de specialist, procesul se aseamănă cu o oarecare coreografie. Este de remarcat faptul că ultima etapă a asamblării, înainte de a-l instala sub o capotă, este un test pe stand dinamometric.
La ora actuală, agregatul Bentley W12 twin-turbo de 6.0 litri este instalat pe coupeul şi decapotabila Continental GT, noul sedan Flying Spur și SUV-ul Bentayga. În cea mai puternică versiune poate dezvolta 635 de CP şi 900 Nm de cuplu.
Vezi şi:
Videoclipul zilei: Motor de tanc, V12 diesel de 38.8 litri, pornit după 28 de ani de „hibernare”
(video) Urmăreşte asamblarea „inimii demonului”, a celui mai rapid automobil de serie de pe planetă
(video) Made in Affalterbach. Mercedes-AMG introduce în serie cel mai puternic motor cu patru cilindri din lume
Cmentariile sunt închise