(video) Ford detaliază “staţia meteo de parbriz” pe care deja o instalează pe câteva modele noi din gamă

Inginerii Ford au inventat o nouă modalitate de a combate aburirea geamurilor din interiorul mașinii, mai ales a parbrizului, despre care se subliniază că va fi utilă inclusiv sportivilor care fac exerciții în aer liber pe timpul răcoros al dimineților, după care urcă înfierbântați şi transpirați în automobil pentru a merge acasă.

Un nou dispozitiv numit Windscreen Weather Station (staţie meteo de parbriz) se oferă deja pentru instalare pe modelele europene Kuga şi Explorer.

https://youtu.be/K9-x_HY83-8

Dispozitivul este un set de senzori ambalaţi într-un corp compact cu dimensiunea de 5×3 centimetri, care este instalat lângă oglinda retrovizoare interioară. Senzorii din acel box sunt capabili să analizeze aerul din mașină, evaluând umiditatea acestuia și, de asemenea, să monitorizeze temperatura parbrizului. 

Astfel, prin detectarea condițiilor care favorizează aburirea geamurilor, aşa-zisa stație meteo de parbriz activează automat şi preventiv sistemul de climatizare, reglându-i setările pentru o performanță maximă în combaterea fenomenului.

Ford consideră că dispozitivul va fi util în special pentru sportivii care au nevoie să se deplaseze cu maşina imediat după antrenament. Astfel, nu trebuie să aștepte ca aerul condiționat obișnuit să facă față parbrizului aburit. În plus, se spune că dispozitivul economisește combustibil şi contribuie la emisii mai mici de CO2 prin reducerea utilizării compresorului aerului condiționat.

Cmentariile sunt închise