(video) Importul mașinilor din Moldova în România! Ce taxe trebuie achitate și de ce prețul final este prea mare

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Primim deseori mesaje de la cititori care întreabă dacă pot și cum pot achiziționa o mașină precum Dacia Jogger sau noul Duster diesel, modele care nu vor fi disponibile oficial în România sau în alte țări din Uniunea Europeană. Motivul? Normele stricte de emisii și alte reglementări care limitează comercializarea versiunilor diesel în UE.

În schimb, în Republica Moldova, aceste modele sunt sau vor fi disponibile în curând, ceea ce ridică o întrebare frecventă: cum poate un român să importe o astfel de mașină peste Prut? Haideți să clarificăm pașii și costurile implicate.

În primul rând, trebuie să știți că procesul nu este simplu și implică mai multe taxe suplimentare

Indiferent de modelul Dacia la care vă gândiți – Jogger sau Duster diesel –, aproximativ 20% din valoarea mașinii reprezintă TVA-ul pe care va trebui să îl achitați. La acesta se adaugă o taxă de import de 10% (nu sunt sigur de denumirea exactă, dar așa se aplică în practică).

Pe lângă aceste costuri, mai există și omologarea individuală, necesară pentru a înmatricula mașina în România, care, din informațiile mele, costă până la 1000 de euro în funcție de model/motor.

Așadar, dacă vreți să estimați prețul final, luați costul mașinii din Moldova și adăugați aceste procente plus omologarea – așa veți afla la ce sumă totală ajungeți.

Dar costurile financiare nu sunt singurul aspect de luat în calcul

Procesul implică și timp, plus ceva logistică. Mai întâi, aveți nevoie de cineva care să cumpere mașina în Republica Moldova. Apoi, trebuie organizat exportul acesteia spre România, ceea ce necesită documente și formalități suplimentare.

În al treilea rând, există posibilitatea – deși nu am informații oficiale în acest sens – ca Dacia să ia măsuri pentru a preveni astfel de importuri, poate prin restricții impuse dealerilor din Moldova. E doar o speculație, dar merită menționată.

Vezi și: Iată pașii necesari de export a unui automobil din Moldova în România

În concluzie

Da, teoretic se poate importa o Dacia Jogger sau Duster diesel din Republica Moldova în România, dar trebuie să fiți pregătiți pentru costuri suplimentare (TVA, taxă de import, omologare) și pentru un proces care necesită timp și organizare. V-am oferit informațiile pe care le avem, bazate pe numeroasele mesaje primite de la voi.

Dacă aveți experiențe sau detalii suplimentare, nu ezitați să le împărtășiți, în comentarii!

Vezi testul nostru cu Jogger Diesel: (video) Test Drive: Dacia Jogger Diesel

Cmentariile sunt închise

×