(video) În Republica Moldova, maşinile şoferilor prinşi beţi la volan ar putea fi confiscate! Ce alte idei au autorităţile
În această după amiază a avut loc o nouă şedinţă a Consiliului Național pentru Securitatea Circulației Rutiere, ca urmare a numeroaselor accidente care au avut loc în ultima zi de septembrie şi prima săptămână a lunii octombrie.
În cadrul întâlnirii, autorităţile au discutat mai multe iniţiative care urmează a fi dezbătute public şi care ulterior s-ar putea transforma în proiecte de lege ce vor modifica respectiv legislaţia în vigoare.
Una dintre propunerile ce urmează a fi discutate în detalii, inclusiv cu societatea civilă, este ca șoferilor prinși băuți la volan să le fie confiscat mijlocul de transport, în loc să fie lipsiţi de dreptul de a conduce. Dacă ideea va primi undă verde, de la “teorie” se va ajunge la “practică”.
Alături de aceasta, se doreşte a fi înăsprită pedeapsa pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, dar şi în cazul depășirii limitei de viteză. În toate aceste cazuri vor fi necesare modificări atât la Codul Contravenţional, cât şi la cel Penal.
Mai aflăm că forţele de ordine îşi vor intensifica acţiunile pe drumurile din ţară. S-a menţionat despre: lansarea unei campanii de sensibilizare a populației cu genericul “Să nu tolerăm șoferii beți la volan”; crearea unei linii telefonice speciale în cadrul IGP la care vor putea apela persoanele care au văzut şoferi ce urcă sau conduc deja vehicule în stare de ebrietate; continuarea organizării şi măririi numărului de operaţiuni “Nopți albe”, “Semaforul”, “Pietonul”, etc; implementarea mai multor filtre cu scopul de a sensibiliza șoferii care nu şi-au achitat amenzile.
Între timp, şi alte ministere şi instituţii de resort se vor implica în a contribui la sporirea siguranţei rutiere. De exemplu, Ministerul Economiei și Infrastructurii va veni cu modificări legate de auditul drumurilor, atunci când se proiectează sau se construiește un drum din punct de vedere al securității, iar Ministerul Educației va introduce ore de siguranță rutieră obligatorii în școli.
Nu în ultimul rând s-a menţionat că vor fi verificate mai des şi minuţios întreprinderile care efectuează testarea tehnică a automobilelor pentru a nu admite în trafic potenţiale pericole pe roţi.
Cmentariile sunt închise