(video) În timp ce Toyota Mirai se vinde cu reducere de 40.000 de dolari, Honda introduce noul CR-V e:FCEV

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Vrei o Toyota nou-nouță cu o reducere considerabilă în adevăratul sens al cuvintelor? Una de 40.000 de dolari? Este necesar doar să ai suma de bani, dar și o sursă constantă de alimentare cu hidrogen, și îți poți cumpăra un Mirai din gama anului 2023!

Carsdirect scrie că producătorul auto a convenit cu dealerii care vând Mirai asupra unui stimulent impresionant pentru modelul de a doua generație. Este valabil pentru echiparea de top Limited care costă 67.095 USD fără taxe și propune o autonomie electrică de 575 km.

Promoția deosebit de generoasă ar veni după ce Shell a declarat că nu va mai opera stațiile sale de alimentare cu hidrogen pentru autoturisme ușoare, localizate în California. Iar Mirai se vinde doar în California și la dealerii din zonă există în stoc vreo 25 de mașini. De aici și lichidarea de stoc.

Se pare că stațiile Shell erau cele mai populare, dar asta nu înseamnă că nu există și altele, deși ar fi dificil de ajuns la ele, ori nu sunt într-o zonă convenabilă.

Toate modelele Mirai vândute de Toyota se mai oferă cu combustibil gratuit în sumă de 15.000 de dolari ori pe o durată de șase ani (oricare survine primul), doar dacă se cumpără mașina cu achitarea sumei integrale din start.

Dacă se poate obține un Mirai la acest preț și există acces la hidrogen, conducerea devine semnificativ mai ieftină pentru câțiva ani!


Între timp, Honda lucrează la mașini cu hidrogen de mai bine de un sfert de secol și până acum nu a obținut un succes serios în acest domeniu. Încercarea anterioară a fost în 2002 cu Honda FCX, în 2008 cu FCX Clarity și în 2016 cu Clarity Fuel Cell. Producția la scară mică a ultimului fost întreruptă în 2021. 

Acum este prezentată a patra generație de mașini fuel cell Honda și cu o nouă generație de sistem de propulsie. Și acestă mașină nu este un alt model independent cu o caroserie originală, ci folosește corpul unui bestseller – noul CR-V.

Caracteristici cheie:

  • Șasiul, caroseria și interiorul mașinii au suferit modificări minime. S-a păstrat și subcadrul frontal cu suporturile standard pentru unitatea de propulsie. Un design modificat are doar partea frontală a mașinii, care i-a mărit lungimea cu 110 mm (până la 4.805 mm). Alte caracteristici includ stopuri transparente cu o aplicație neagră între ele și jante de 18 inchi cu zece spițe.
  • Ar mai fi de notat prezența unei suspensii care a fost reglată special pentru a se adapta greutății modificate. În față, rigiditatea laterală a fost crescută cu 10%, iar în spate cu 9%. Există și noi stabilizatori, arcuri și amortizoare.
    • Automobilul va fi vândut doar în echiparea de top Touring, cu piele bio-sintetică pe scaune.
    • În comparație cu Honda Clarity Fuel Cell, vibrațiile și zgomotul au fost reduse semnificativ, îmbunătățind considerabil calitatea experienței de condus. 

Sub capotă, în locul unui benzinar există un generator electrochimic de hidrogen de nouă generație!

  • A fost dezvoltat în comun cu General Motors (de notat că partenerii au o fabrică Fuel Cell System Manufacturing în Michigan).
    • Pilele de combustie au devenit mai eficiente, funcționează mai bine la temperaturi scăzute și, cel mai important, costul lor față de generația anterioară a fost redus cu două treimi! În principal datorită utilizării în proporție mai mică a platinei și a reducerii numărului de celule. Durabilitatea sa a fost dublată.
    • Puterea generatorului este de 92.2 kW (125 CP).
    • În mișcare mașina este pusă de un electromotor montat la fel pe puntea din față (176 CP și 311 Nm).
  • Honda CR-V e:FCEV are două rezervoare de hidrogen. Unul este situat sub bancheta din spate, iar al doilea este în portbagaj. Împreună au un volum de 4.3 kg de gaz și realimentarea lor durează doar trei minute.
    • Honda spune că CR-V e:FCEV are o cabină la fel de spațioasă ca modelul de bază CR-V. În ceea ce privește portbagajul, echipa de ambalare a adoptat o idee de a profita de forma proeminentă a rezervorului de hidrogen pentru a realiza un spațiu de depozitare pe două nivele folosind o tablă flexibilă.

Și acum aflați despre principala caracteristică a noii mașini cu hidrogen!

  • Bateria cu o capacitate de 17.7 kWh (este situată sub podeaua cabinei) poate fi încărcată nu numai de la generatorul electrochimic de la bord, dar și de la o sursă externă!
    • Soluția practic nu a fost întâlnită până acum, astfel că Honda afirmă cu mândrie că propune primul Plug-in Hydrogen Fuel Cell Electric Vehicle de producție din America și este primul producător auto japonez care oferă așa ceva.
  • Autonomia maximă declarată este de 435 km conform ciclului american EPA, 600 km conform ciclului japonez JC08 sau peste 600 km conform WLTP.
    • Autonomia asigurată doar de un plin al bateriei este de 47 km conform EPA sau peste 60 km conform WLTP.
    • Se precizează că această „diviziune a muncii” este ideală pentru utilizarea zilnică reală: în oraș te poți deplasa doar pe baterie, reîncărcând-o noaptea, iar pentru călătorii lungi poți folosi generatorul de sub capotă.
    • De asemenea, mașina poate servi drept sursă de energie, la o priză putând fi conectate aparate de până la 1.500W.

Curios este că modelul va fi produs la uzina Performance Manufacturing Center (PMC) din statul american Ohio. Anterior acolo se fabricau supercaruri Acura NSX, iar acum se fac versiuni speciale ale mașinilor Acura.

Prețul modelului nu a fost încă anunțat. Primele livrări sunt programate pentru această vară și vor fi, de asemenea, furnizate din Statele Unite în Japonia, acolo unde va fi singura versiune a noului CR-V de pe piața locală. Honda CR-V e:FCEV va fi propus și pe piața din SUA. Despre Europa nicio mențiune deocamdată.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise