(video) JMS 2023: Premieră – conceptul MAZDA ICONIC SP
Începând de astăzi s-a dat startul salonului auto Japan Mobility Show. Găzduit de Asociația Producătorilor de Automobile din Japonia (JAMA), legendarul eveniment care se desfășoară din doi în doi ani a fost redenumit din Tokyo Motor Show (TMS) în Japan Mobility Show (JMS). „Noul start” vine după pauza generată de pandemia de COVID-19, ediţia din 2021 fiind anulată pentru prima dată în istoria sa.
De notat că în original evenimentul se numea All Japan Motor Show. În perioada anilor 1954-1973 şi 2000-2005 se desfășura anual, însă în perioada 1975-1999 şi din 2007 până în prezent s-a decis organizarea bianuală.
Ediţia din acest an este plină de premiere interesante, predominant fiind vorba despre concepte futuriste, astfel că începem relatările despre cel al companiei Mazda, care a fost arătat într-o avanpremieră acum un an. Noul MAZDA ICONIC SP este o maşină care îmbină o platformă EV cu un grup motopropulsor cu două rotoare, schema utilizată fiind asemănătoare cu cea prezentată de MX-30 R-EV.
Potrivit companiei, MAZDA ICONIC SP este un concept de mașină sport compactă, conceput pentru a se adapta unei noi ere și arată angajamentul continuu al companiei pentru crearea de produse care să satisfacă dragostea clienților pentru conducere și mașini. Culoarea-i vibrantă Viola Red este creată prin suprapunerea filozofiei corporative Mazda de „îmbogățire a vieții în mișcare pentru cei pe care îi servim”, bazată pe dorința Mazda de a „prețui culoarea roșie”.
Atinge un centru de greutate scăzut pentru a oferi performanțe excelente de condus (distribuția greutății îi este de aproximativ 50:50). Proporțiile sale unice sunt posibile datorită unei capote joase, obținută prin montarea motorului rotativ ușor și compact în centrul mașinii.
Ideea unui sistem EV rotativ cu două rotoare ar oferi un motor extrem de scalabil, cu un aspect flexibil și capacitatea de a arde o varietate de combustibili, inclusiv hidrogen, făcându-l o tehnologie unică Mazda, ideală pentru pachetele de mașini sport. Și dacă bateria este încărcată cu energie electrică derivată din energie regenerabilă, atunci este posibil condusul într-o stare practic neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.
„Noi iubim MX-5, iar lumea la fel. Suntem hotărâți în era electrificării să păstrăm vie bucuria de a conduce pe care o reprezintă MX-5, iar MAZDA ICONIC SP cu unitatea sa de propulsie este soluția noastră de vis. Un vis la care vom munci din greu să îl lansăm. Mazda va livra întotdeauna vehicule care le amintesc oamenilor că mașinile sunt o bucurie pură și o parte indispensabilă a vieții lor.”
Masahiro Moro, CEO şi Preşedinte Mazda
Singurele specificaţii cheie preliminare, lansate la moment, sunt următoarele:
Lungime x lățime x înălțime (mm) | 4.180 × 1.850 × 1.150 |
Ampatament (mm) | 2.590 |
Greutate (kg) | 1.450 |
Putere maximă (CP) | 370 |
Raport putere/greutate | 3.9 |
Dimensiunile indicate sunt apropiate de ale actualului MX-5, însă totuşi sunt mai mari. Astfel fiind spuse, nu se exclude ideea că este conceptul noii generaţii MX-5 sau a unui model absolut nou şi superior lui MX-5. Noul RX-7, tu eşti oare?…
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise