(video) LA Auto Show 2021: Noua marcă EdisonFuture şi primele sale modele – un pickup de 6.2 metri şi o furgonetă electrică

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Încă o apariție la Salonul Auto de la Los Angeles este a mărcii auto necunoscute EdisonFuture. Aceasta prezintă în aceste zile un pickup şi o furgonetă, ambele autovehicule fiind electrice. Au vreo perspectivă?

Noul brand a fost creat de tânăra companie canadiană Phoenix Motor, a cărei activitate principală este transferul la tracțiune electrică a camionetelor uşoare Ford E-Series. Phoenix, la rândul său, aparține firmei chinezo-americane mai cunoscute pe piaţă – SPI Energy – care are un sediu în California din 2006 și vinde panouri solare, invertoare și baterii.

Primele informaţii:

  • Modelele EF1-T şi EF1-V se prezintă în calitate de prototipuri. Au fost dezvoltate cu asistența biroului de inginerie Icona Design Group. La bază au o platformă proprie dedicată şi sunt pe larg unificate la alte capitole. Totuşi, atenţia principală a vizitatorilor salonului auto s-a concentrat pe pickup.
  • EdisonFuture EF1-T ar trebui să devină un concurent al modelelor Tesla Cybertruck și Ford F-150 Lightning, deși le depășește ca dimensiuni (lungime prototipului este de 6.2 metri)!
  • Are o structură de caroserie portantă, o cabină cu două rânduri de scaune şi un total de şase locuri. Mai dispune de suporturi retractabile pentru picioare, camere în loc de oglinzi, iar monitor central de 17.5 inci în centrul planşei de bord, etc.
  • Se anunţă trei versiuni de putere:
    • Cea de bază are tracțiune spate şi un singur motor electric de 405 CP. Acesta din urmă este alimentat cu energie dintr-o baterie voluminoasă de 120 kWh, suficientă pentru a oferi şi o autonomie de până la 480 km în ciclul realist american EPA.
    • Versiunea Premium (EF1-TP) are tracțiune integrală și două motoare cu o putere totală de 699 CP. O baterie de 150 kWh ar trebui să fie suficientă pentru 608 km autonomie.
    • Versiunea superioară – Super (EF1-TS) – cu trei motoare are 816 CP, o baterie de 180 kWh și o autonomie declarată de 720 km. Un astfel de pickup cu o greutate de 2.3 tone poate face 0-97 km/h în mai puțin de 3.9 secunde. 
  • Capacitatea de încărcare a benei tuturor versiunilor este de 1.361 kg, iar cea de tractare poate varia între 3.4-5.0 tone.
  • EdisonFuture EF1-V este realizat pe baza pickup-ului şi are un compartiment închis de după primul rând de scaune cu trei locuri. Poate avea unul sau două motoare electrice. Compartimentul marfar poate avea un volum cuprins între 7 şi 11 metri cubi (în funcție de înălțimea acoperișului).
  • O caracteristică unică a ambelor electromobile ar trebui să fie un set standard de panouri fotovoltaice, montat pe toată suprafaţa acoperișului. Pentru pickup există chiar un capac glisant cu panouri solare suplimentare pentru benă, botezat Armadillo. Se afirmă că pe vreme însorită panourile pot adăuga energie în baterie pentru a parcurge suplimentar între 40 şi 56 kilometri!

EdisonFuture nu a anunţat niciun preţ preliminar şi nici nu deschide vreo carte de precomandă. Startul producţiei în masă este planificat tocmai pentru 2025, iar până în acel moment multe lucruri se pot schimba, inclusiv în termeni de aspect şi tehnologii.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise