(video) Los Angeles 2019: Premieră – Noul Lincoln Corsair Grand Touring, al doilea PHEV al mărcii
Lincoln a prezentat o nouă maşină la Salonul Auto de la Los Angeles, de fapt fiind versiunea plug-in hybrid a SUV-ului Corsair, numită Grand Touring. Modelul devine al doilea electrificat din gamă după noul Aviator Grand Touring lansat în această toamnă pe piaţă.
Un benzinar special de 2.5 litri şi cu patru cilindri și o tehnologie hibridă avansată funcționează împreună pe această maşină pentru a oferi o accelerare fără efort. Unitatea de propulsie este completată şi combinată cu prima tracțiune electrică integrală a mărcii – eAWD – devenind şi prima din segmentul din care face parte noul model.
Sistemul de propulsie de pe noul Lincoln Corsair Grand Touring este format dintr-un motor care funcţionează pe baza ciclului Atkinson și un motor electric sincron cu magnet permanent, care generează împreună 270 de CP, cifră bazată pe calculele Lincoln folosind simulări de inginerie computerizată. Autonomia în regim electric, datorită energiei stocate într-o baterie de 14.4 kWh, se ridică la peste 40 de km, deşi toate cifrele şi caracteristicile dinamice urmează a fi omologate.
Cu o transmisie electrică continuă variabilă PowerSplit, alte două mici motoare electrice lucrează împreună pentru a oferi o experiență de conducere extrem de lină. Adăugarea sistemului eAWD alimentează cu putere roțile din spate și oferă performanță și capacitate în situațiile în care este nevoie de putere pentru toate cele patru roți.
În total vor fi puse la dispoziţie şapte moduri de rulare: Normal, Conserve, Excite, Slippery şi Deep Conditions, alături de:
- Preserve EV – reîncarcă și economisește energia bateriei pentru a fi folosită într-o perioadă ulterioară, continuând să fie folosite cele două agregate de sub capotă pentru a oferi performanțele maxime. Bateria de înaltă tensiune poate fi reîncărcată până la 75 la sută în timp ce maşina este condusă în acest mod;
- Pure EV – asigură rulare doar pe bază de energie electrică în multe condiţii, însă în cazul în care cererea de putere depăşeşte capacitatea electrică, motorul hibrid intervine imediat pentru un surplus;
În particular, acest model PHEV a primit mai multe materiale suplimentare menite să elimine sunetul provenit din afara maşinii. Există şi un sistem Active Noise Control care îmbunătățește calitatea sunetului general, folosind microfoane plasate strategic în toată cabina pentru a găsi frecvențe specifice care contribuie crearea unui disconfort acustic și anulându-le.
Printre alte dotări există o banchetă spate care poate fi mişcată longitudinal, iar opţional se poate rabata în proporţie de 60/40, scaune frontale Perfect Position cu reglaje electrice în 24 de poziţii, masaj şi suport lombar adiţional, un set de jante unice de 20 de inci, logouri şi insigne în culoare Spirit Blue pentru o mai uşoară diferenţiere a modelului hibrid, tehnologie Phone As A Key, head-up display cu proiecţie pe parbriz şi un complex de sisteme de siguranţă Lincoln Co-Pilot360 (versiune Plus este opţională).
Noul Lincoln Corsair Grand Touring va fi asamblat la uzina Louisville Assembly Plant din Kentucky şi va fi disponibil pe piaţă abia din vara anului 2020.
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/06/All-New-Lincoln-Corsair-Grand-Touring-Fact-Sheet.pdf”]GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise