(video) Los Angeles 2023: Au debutat noile Hyundai Santa Fe XRT și KIA Sorento X-Pro

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Salonul Auto de la Los Angeles, care mai continuă până la sfârșitul săptămânii curente, a fost platforma de lansare și a noutăților din cadrul grupului Hyundai. Genesis a prezentat pentru piața locală noile modele GV80, KIA – cele mai noi concepte și Sorento facelift, care va fi vândut în primul an în paralel cu modelul hibrid pre-facelift, iar Hyundai a venit cu noul Santa Fe și IONIQ 5 N.

Toate modelele au fost prezentate anterior în Coreea de Sud, pentru piața nord-americană având motoare specifice și sisteme multimedia adaptate, însă în acest articol dorim să vă spunem despre două mașini neanunțate anterior, pregătite prioritar pentru SUA, cu intenția de a fi mai capabile pe teren accidentat.

Anterior pe Sorento exista doar pachetul/echiparea X-Line. Se oferă și pe modelul facelift și continuă să adauge o doză suplimentară de fler robust. Acesta pune pe mașină un diferențial cu blocare centrală, railings-uri mai proeminente pe acoperiș, barele de protecție X-Line specifice cu o garnitură la fel de specifică, o grilă de radiator neagră lucioasă unică și roți cu jante negre lucioase la 20 de inchi. Emblemele X-Line împodobesc exteriorul, iar pe spătarele din piele ale scaunelor este imprimat logoul X-Line.

Pentru cei care caută o aventură grozavă în afara asfaltului, noul Sorento X-Pro își mărește capacitatea cu roți cu jante standard de 17 inchi, oferind astfel un flanc mai mare pentru anvelopele standard BF Goodrich pentru toate terenurile, o configurație ideală pentru a aborda traseele mai dificile. Și cu o capacitate de remorcare crescută de până la 1.815 kg, Sorento X-Pro poate tracta o remorcă de călătorie pentru o aventură de camping la înălțime.

Ca răspuns la popularitatea tot mai mare a elementelor în tonuri pământii, atât X-Line, cât și X-Pro oferă combinații bogate de culori interioare în noile nuanțe Olive Brown și Sage. O garnitură de lemn mat, cu pori deschiși, completează senzația generală premium din interiorul cabinei. La exterior, este disponibil un Jungle Green atrăgător, precum și un Roadrider Brown unic, inspirat de Sorento PHEV 2022 personalizat care a concurat în Raliul Rebelle 2021. De asemenea, emblemele X-Pro nu lipsesc de la exterior și interior.

Echipările X-Line și X-Pro se pot combina doar cu motorizarea americană de top GDI de 2.5 litri pe benzină, cu patru cilindri (285 CP/422 Nm), cuplată la un DCT cu opt trepte şi două ambreiaje. Standard mai este un sistem de tracţiune integrală activă la cerere, cu un diferențial central blocabil care poate împărți puterea în mod egal între roțile din față și din spate pentru medii mai severe. Vectorizarea cuplului este concepută pentru a crește tracțiunea prin prezicerea roții care va utiliza cel mai bine puterea, sporind stabilitatea în viraje și oferind vehiculului o dinamică de manevrabilitate mai precisă.

Ce ţine de noul Santa Fe XRT, conceptul său anterior nu a devenit realitate integral, din păcate.

Modelul, conceput pentru a satisface pasionații orientați spre aventură cu capacități încrezătoare, are de oferit: elemente decorative cromate închise și negre, placare la exterior, railings-uri negre de acoperiș cu bare transversale, roţi de 30 de inchi în diametru cu anvelope AT 245/60R18, o gardă la sol mai mare cu aproape 40 de mm și, atunci când este echipat corespunzător cu pachetul de remorcare, oferă o capacitate de tractare de 2.042 kg.

La exterior mai există embleme specifice, iar în habitaclu o tapiţerie specială cu inscripții în relief. Echiparea se poate combina doar cu motorul turbo Theta III de 2.5 litri (281 CP/422 CP) + DCT cu opt trepte + tracţiune integrală HTRAC.

Cmentariile sunt închise