(video) Momentul lovirii unei minore în satul Rublenița. Șoferul a părăsit locul accidentului, dar a fost găsit
Polițiștii din Soroca au identificat conducătorul auto care a tamponat o minoră de 13 ani în localitatea Rublenița. Noaptea trecută, în jurul orei 22:00, oamenii legii au fost anunțați de angajații Spitalului Raional Soroca precum că pentru examinare medicală s-a adresat o minoră de 13 ani cu leziuni corporale caracteristice unui accident rutier.
În cadrul documentării, preliminar s-a constatat că în seara zilei de 21 noiembrie, în jurul orei 18:00, în timp ce se deplasa pe o stradă din localitatea Rublenița, fata ar fi fost lovită de o mașină, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Momentul care confirmă accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere:
În rezultatul măsurilor prompte întreprinse de polițiști, la scurt timp a fost identificat mijlocul de transport marca Mercedes-Benz, dar și conducătorul auto, un bărbat de 68 de ani din aceeași localitate care nu fusese în stare de ebrietate. Oameni care îl cunosc spune că nu servește deloc alcool.
Cazul a fost înregistrat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Cmentariile sunt închise