(video) Noua generație GAC Aion V. Ce oferă pentru minimum 16500 de euro
Noua, a doua generație GAC Aion V, a fost prezentată fără detalii în cadrul Salonului Auto de la Beijing pe care l-am vizitat. Iar acum câteva zile au început vânzările.
De notat că acest model a fost conceput din start ca unul global și marchează ambiția sub brandului Aion de a se extinde peste hotare. Este și primul ce utilizează o inscripție AION în loc de o emblemă GAC.
Caracteristici cheie:
- Măsoară 4605 x 1854/1876 x 1686, iar ampatamentul este de 2775 mm. Pentru comparație, prima generație Aion V Plus are 4650 x 1920 x 1720 x 2830 mm.
- Noul GAC Aion V adoptă un nou limbaj de design. În mod curios, liniile laterale dau de gol ruda sa cea mai apropiată – Toyota bZ3X – model dezvoltat anume de întreprinderea mixtă GAC-Toyota, însă care există deocamdată în statut de prototip pre-serie. Versiunea de bază are jante din aliaj de aluminiu de 18 inchi, restul de 19 inchi.
- Doar echiparea de top 650 Lidar oferă un LiDAR pe acoperiș, alături de cinci radare cu unde milimetrice, 11 camere și 12 radare cu ultrasunete pentru a susține sistemul inteligent de asistență la condus ADiGO Pilot, alimentat de un cip NVIDIA Orin-X.
- Datorită noii platforme modulare AEP 3.0, noul Aion V promite cu 20% mai mult spațiu interior decât concurenții de dimensiuni similare. În plus, sunt promise posibilități largi de transformare a habitaclului, inclusiv în locuri de dormit.
- La bord sunt cinci locuri pentru pasageri. Volumul portbagajului variază între 427 și 987 de litri. Un sistem inovator de depozitare pe trei niveluri oferă spațiu flexibil și organizat pentru diverse articole.
- Designul interior este asemănător cu cel al generației anterioare, numărul de butoane fizice fiind redus la un minim absolut. În spatele volanului există un panou de bord digital, iar monitorul central are 14.6 inchi. Se declară un suport al interfeței CarPlay.
- Detalii precum mânerele ușilor și deflectoarele de ventilație sunt realizate din metal.
- Există, de asemenea, două încărcătoare wireless și iluminare ambientală.
- Sub cotiera centrală poate exista un mini frigider de 6.6 litri.
- Scaunele frontale sunt multi-reglabile. Pot avea și masaj.
- Lista completă a dotărilor poate fi explorată aici prin Google Translate.
- Deși platforma AEP este nouă, aceasta are o tensiune de funcționare de 400 V. Cu toate acestea, carbura de siliciu este utilizată în electronica de putere, ceea ce asigură o încărcare mai eficientă și mai rapidă a bateriilor CATL.
- Sunt valabile două motorizări, în funcție de echipare: 204 CP/240 Nm și 224 CP/240 Nm.
- Bateriile au o capacitate de 62, 75 și 90 kWh. Autonomia: 520-750 km (CLTC). Cea mai mare baterie oferă 370 km autonomie după 15 minute de încărcare.
Prețul: 129.800-189.800 yuani (16.500-24.100 euro). După o oră și 20 de minute de la momentul lansării în China, comenzile înregistrate au depășit zece mii de unități. Modelul global se va produce la fabrica din Thailanda.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise