(video) Noul Chevrolet Corvette este semnificativ mai puternic decât a scris producătorul pe hârtie

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Colegii americani de la Motor Trend au decis să afle un lucru destul de curios: cum se face că noul Chevrolet Corvette Stingray C8 (cu V8 natural aspirat de 6.2 litri) este aproape la fel de rapid ca şi versiunea extremă a generaţiei anterioare – ZR1?! Pentru aceasta au dus un exemplar nou-nouţ pe un stand dinamometric.

Caracteristicile dinamice declarate pentru noul Corvette au provocat surprize în rândul jurnaliștilor, uimindu-ne şi pe noi, asta deoarece timpul necesar accelerării de pe loc şi până la 97 de km/h diferă cu doar 0.1 secunde faţă de cel mai puternic Corvette C7! 502 vs 766 CP, simţiţi diferenţa?

Suspiciunile au fost confirmate: măsurătorile de pe stand au arătat 565 CP la roţi! Luând în considerare pierderile de transmisie, care, în medie constituie aproximativ 15% din puterea de pe volant, randamentul motorului este de aproximativ 665 CP!

Indicatorii de cuplu au depășit, de asemenea, datele din paşaportul tehnic: cei 821 Nm nicidecum nu corespund cu cei 637 Nm declaraţi. Pentru a nu da greş, testele au fost repetate de şase ori.

Luând în considerare aceste informaţii, colegii noştri au trimis o solicitare pentru a afla o reacţie a celor de la General Motors şi aceştia au primit un răspuns de la ingineri. În primul rând, potrivit experților, un motor rece poate demonstra performanțe puțin mai eficiente; deși testerii spun că în timpul tuturor măsurătorilor motorul a fost încălzit până la temperatura de lucru.

Și în al doilea rând, pierderile de transmisie a noului Corvette sunt sub media de 15%, deoarece sportiva este echipată cu o transmisie robotizată modernă, cu dublu ambreiaj, în loc de una automată care exista anterior.

Cu toate cele spuse, declaraţiile nu explică pe deplin această discrepanță. Motivul discrepanțelor poate fi, de asemenea, ascuns în complexitatea procedurii de măsurare a puterii în timpul certificării mașinii.

Vezi şi: (video) Premieră: Noua generaţie Chevrolet Corvette Stingray Convertible şi noul C8.R

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...