(video) Noul Mercedes-Benz Actros a cucerit titlul de Camion al Anului pentru a cincea oară în istoria sa

Noul Actros este Camionul Anului 2020! Membrii juriului International Truck of the Year (din 24 de ţări) au votat noul Mercedes-Benz Actros drept Camionul Anului 2020. Premiul a fost înmânat în deschiderea salonului internațional de vehicule comerciale Solutrans de la Lyon, Franţa.

Cu un total de 121 de puncte, Actros a depășit noul Iveco S-WAY și noul Volvo FH cu I-Save, astfel primind cel mai râvnit trofeu din industria camioanelor pentru a cincea oară. Povestea de succes a început în 1997, când prima generație Actros a cucerit și primul premiu ITotY, urmând acelaşi lucru în 2004, 2009 şi 2012.

Cu un total de 9 trofee, Mercedes-Benz este cea mai premiată marcă de către juriul ITotY!

În conformitate cu regulile concursului “Camionul Internațional al Anului”, titlul este acordat anual camionului, care aduce cea mai mare contribuție la inovațiile din domeniul transportului auto în ceea ce privește economia, emisiile nocive, siguranța, manipularea și confortul.

Iar Actros-ul de nouă generație a demonstrat asta prin cele peste 60 de soluții avansate din categoria de vehicule din care face parte. Printre acestea se numără planşa de bord digitalizată Multimedia Cockpit, sistemul de camere în loc de oglinzi – Mirror Cam, un sistem de condus autonom parţial Active Drive Assist şi altele. Se mai poate de spus despre sistemele sale suplimentare şi avansate de siguranță, cum ar fi a cincea generație Active Brake Assist sau cel de detectare a obstacolelor în zonele oarbe – Sideguard Assist.

Mai mult decât atât, juriul a remarcat sistemul îmbunătățit de cruise control predictiv Prediction Powertrain Control (PPC), care acum economisește combustibil nu numai pe autostrăzi, ci și pe drumurile locale. Nu mai puțin apreciat a fost panoul de bord din spatele volanului, care l-a înlocuit pe cel cu ceasuri analogice.

Președintele juriului internațional, Gianenrico Griffini (în imagine, din stânga) a rezumat rezultatele votului: “Odată cu apariția noului Actros, Mercedes-Benz a adus pe drumurile noastre un camion foarte modern care face mai neted drumul către realizarea condusului automatizat în viitor”.

Iar profesorul Dr. Uwe Baake (în imagine, din dreapta), șef de dezvoltare a produselor la Mercedes-Benz Trucks, vorbind la ceremonia de premiere, a declarat: “Suntem foarte mulțumiți și mândri că juriul concursului a apreciat la un astfel de nivel înalt eforturile noastre pe care le-am făcut pentru a crea o mașină nouă în ultimii ani. Mulțumim în numele companiei și al întregii echipe. Acest lucru ne va motiva cu adevărat să continuăm să lucrăm și să îndeplinim cele mai înalte standarde de dezvoltare pentru camioanele noastre, în special atunci când vine vorba de viitorul vehiculelor electrice, al conducerii automatizate și al digitalizării în sectorul nostru”.

Noul Mercedes-Benz Actros este disponibil de a fi comandat prin canal oficial şi în ţara noastră!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise