(video) Noul Mercedes-Benz EQG va fi capabil de întoarceri pe loc şi la 360 de grade
Versiunea electrică a actualului Gelandewagen se va putea întoarce pe loc şi chiar în continuu dacă va fi necesar. O scurtă demonstrație a capacității a fost făcută publică în spaţiul online.
Așa-numita întoarcere de tanc nu poate fi implementată pe un vehicul cu motor cu ardere internă. În schimb este posibilă pe unul cu motoare electrice, singura condiţie fiind să aibă cel puţin patru sau câte unul în fiecare roată!
Astfel, sistemul electronic le poate trimite comenzi pentru a se roti în diferite direcții opuse, iar mașina are nevoie de un spațiu minim pentru a se întoarce.
O altă caracteristică a modelului, anunţată recent, va fi o baterie inovatoare opţională. După cum am scris într-o postare pe canalul nostru de Telegram, aceasta va folosi anozi de siliciu în locul unora de grafit. Soluţia va crește densitatea energetică a bateriei cu 40%!
Pentru prima dată, o capacitate similară de întoarcere a fost arătată de Rivian cu al său pickup electric:
Cmentariile sunt închise