(video) Novitec prezintă programul de tuning pentru modelul limitat McLaren 600LT

De ceva timp, gama de produse Novitec include și versiuni rafinate ale mașinilor sport de la McLaren. Un program de performanță exclusivă pentru modelul în caroserie “longtail” – 600LT – este acum disponibil, de asemenea.

Vezi şi: (video) Cu 806 CP la activ şi pachet N-Largo, un McLaren 720S de la Novitec arată demenţial

Specialitățile Novitec fac ca mașinile sport exclusive să fie și mai dinamice. Agregatul celor de la McLaren cu opt cilindri cu câte patru supape în aceştia şi cu două turbo compresoare la pachet oferă o bază excelentă pentru tuning puternic. Specialiștii atelierului au dezvoltat pentru 600LT, modelul care va exista pe piaţă doar un an de zile, trei kituri de performanță a căror caracteristică specială este o putere suplimentară livrată la simpla apăsare a unui buton.

Setări speciale incluse în două module NOVITEC N-TRONIC pot fi activate sau dezactivate de pe panoul dinamic activ din cabină. Aceste dispozitive se conectează la unitatea electronică de control a motorului printr-un format plug-and-play, astfel încât nu va elimina garanţia din uzină.

Dacă se optează pentru cel mai puternic kit – Performance Stage 2 – care include pe lângă modul şi un nou sistem de evacuare a gazelor de eşapament NOVITEC RACE, motorul produce cu 88 CP și 92 Nm mai mulţi. Acest lucru înseamnă că V8-ul va pune la dispoziţie 688 CP la 7.450 rpm și 712 Nm la 6.250 rpm! Aceste cifre au atras asupra lor şi modificări ale celor dinamice: timpul de acceleraţie până la 100 de km/h a scăzut cu 0.1 secunde până la 2.8 secunde, iar viteza maximă a crescut de la 328 la 333 km/h.

Ca o completare optimă la acest tuning pentru motor, Novitec mai oferă un sistem de evacuare de înaltă performanță din oţel inoxidabil, calibrat cu precizie pentru McLaren 600LT. Pentru a menține temperaturile în compartimentul motorului cât mai mici posibile întregul sistem de eșapament este izolat termic. În plus, gama de produse Novitec include catalizatori metalici mai ușori și chiar mai eficienți.

Vezi şi: (foto) Atelierul Novitec a modificat cel mai confortabil supercar McLaren

Designul sportiv al noului 600LT poate fi făcut și mai palpitant cu o serie de modificări stilistice: noua capotă, care este şi un capac al portbagajului, oferă automobilului o expresie și mai agresivă. La celălalt capăt, un Airbox alcătuit din două elemente din fibră de carbon nu numai că îmbunătăţesc aspectul, ci şi optimizează furnizarea de aer curat către motor. În rest kitul exterior aerodinamic nu a fost atins.

Pe partea de jante se oferă unele NOVITEC MC3 produse de către producătorul american de jante Vossen folosind o tehnologie de forjare ultramodernă. Acestea prezintă șapte perechi de spițe delicate și oferă o combinație optimă de construcție ușoară și rezistentă. Jante sunt disponibile în 77 diferite variante de culoare și, opțional, vin cu o suprafață periată sau lustruită. Pe puntea din faţă se instalează unele care măsoară 8.5Jx20 în anvelope Pirelli P Zero 235/30 ZR 20, iar pe cea din spate unele de  11.5Jx21 în anvelope 305/30 ZR 21.

Printre altele, dinamica poate fi îmbunătăţită printr-un set de arcuri care pot micşora garda la sol cu alţi 30 de mm, iar confortul de la interior poate fi sporit prin aplicaţii cu piele, Alcantara şi fibră de carbon în orice culoare.

De menţionat că toate aceste modificări sunt valabile şi pentru modelul 600LT Spider.

Vezi şi: Atelierul de tuning care poate face un nou McLaren 600LT la fel de puternic ca un Bugatti Veyron

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise