(video) O navă care transporta în SUA circa 4.000 de maşini ale câtorva mărci din VW Group s-a scufundat în Atlantic
O veste de ultimă oră. Nava cargo care a luat foc în Oceanul Atlantic la mijlocul lunii februarie, în timp ce transporta spre SUA aproximativ 4.000 de vehicule ale câtorva mărci de sub aripa VW Group, s-a scufundat în ciuda eforturilor de a o tracta în siguranță, operaţiune care a demarat din 24 februarie.
Felicity Ace s-a scufundat astăzi dimineaţă, în jurul orei 9:00, la o distanţă de 220 mile marine în largul coastei Insulelor Azore, la aproximativ 25 de mile marine în afara Zonei economice exclusive a Portugaliei, într-o zonă a cărei adâncime este de 3.000 de metri, după ce a fost lovită de valuri, şi-a pierdut stabilitatea și a fost înclinată 45 de grade pe tribord.
„Vremea a fost destul de dură acolo. Apoi s-a scufundat, ceea ce a fost o surpriză”, a declarat telefonic Pat Adamson, un purtător de cuvânt al MOL Ship Management, o divizie a operatorului Mitsui O.S.K. Lines, una dintre cele mai mari companii de transport maritim din lume.
Remorcherele și ambarcațiunile de salvare care însoțesc nava se mai află în zonă pentru a monitoriza situația şi pentru a combate scurgerile şi poluarea cu petrol. În scurt timp li se vor alătura şi alte forţe.
Se știe că VW Group a încărcat pe această navă modele marca VW, Porsche, Audi, Bentley și chiar Lamborghini. Itinerarul îi era portul Emdem din Germania – Rhode Island, SUA.
Se crede că incendiul a durat mai bine de o săptămână după ce echipajul navei sub pavilion Panama a fost evacuat, fiind lăsată în paragină să plutească în derivă.
Conform Automotive News, surse din dealeri și companii spun că vehiculele transportate din Europa în America erau în principal ale unor mărci de top. Marca Audi erau aproximativ 1.900 de mașini, marca Porsche – circa 1.100, marca VW – aproximativ 500, marca Bentley – 189 şi ale Lamborghini erau 85.
Se mai vehiculează în presa auto europeană că Lamborghini va trebui să reia producţia ultimului Aventador pentru că pe navă s-ar fi aflat şi exemplare ale ediţiei limitate de adio Ultimae.
Iată nişte imagini proaspete, făcute publice astăzi la ora 16:39:
Volkswagen a refuzat să comenteze marți situaţia. Constructorul auto german se temea că un număr mare de mașini de pe navă nu vor putea fi salvate, mărcile și dealerii anunțând clienții că vehiculele destinate SUA probabil nu vor fi livrate. Dar o veste bună este că daunele aduse automobilelor sunt acoperite de asigurare, a declarat producătorul auto săptămâna trecută.
Într-o proiecție care presupunea că toate vehiculele vor fi pierdute, compania de modelare a riscurilor Russell Group a estimat săptămâna trecută că incidentul ar putea costa producătorul auto cel puțin 155 de milioane de dolari. La bordul navei se aflau bunuri în valoare de aproximativ 438 de milioane de dolari, din care 401 milioane de dolari erau sub formă de automobile!
Cmentariile sunt închise