(video) „Păcat că pe cameră nu se înțelege adrenalina.” Aprecierea unor încălcări nocturne în lanț prin Chișinău
(update) Într-un mod tradițional pentru astfel de situații, filmulețele cu încălcări de pe acest cont s-au șters ori ascuns după plasarea articolului.

O nouă înregistrare video adună vizualizări, dar și aprecieri de bine, oricât de ciudat nu ar părea. Un pasager și-a filmat șoferul, care este obligat să-i asigure o deplasare fără pericole, cum încalcă repetat reguli de circulație prin Chișinău. Șoferul dat făcea parte dintr-un grup care se întrecea și făcea slalom prin trafic. Iar unul dintre membri, de frică, pentru a evita înregistrarea de către camere, și-a scos cel puțin o plăcuță de înmatriculare.
Vitezomanii au dat dovadă clară de un comportament agresiv până în regiunea sediului IGP, iar în toată această aventură filmată prin oraș, în cadru, nu apare nicio patrulă din păcate.
RCR spune clar că persoana care conduce un vehicul trebuie să posede cunoștințe și să execute cerințele prezentului regulament, precum și să posede dexteritatea necesară de a conduce în siguranță vehiculul pe drum. Dacă nu este capabilă de aceste lucruri ar trebui izolată în mod normal, însă se pare că nu poliția face legea…
Și în continuare, astfel de înregistrări sunt pe placul unei categorii a societății, categorie de oameni care sunt cu ideea că „o viață trăim”. Unul dintre urmăritori a comentat că este „frumos” ceea ce s-a întâmplat și este „mare păcat că nu se înțelege adrenalina pe cameră”…

Vezi și: (video) Haos la oră târzie. Șapte vitezomani au fost surprinși gonind agresiv până spre sediul IGP
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!


Cmentariile sunt închise