(video) Până în 2030, Lexus va aduce pe piaţă un supercar electric! Promite 0-100 km/h în sub două secunde
Lexus a lansat o galerie de noi imagini și animații ale mașinii sale sport electrice cu baterii de ultimă generație.
Modelul, numit simplu Lexus Electrified Sport, a fost dezvăluit pentru prima dată pe 14 decembrie 2021, în cadrul unei conferințe de presă a companiei privind viitoarele vehicule electrice cu baterii (BEV) ale Toyota şi Lexus, aflate în pregătire.
Atunci modelul a fost arătat şi în mod fizic, însă nu se ştie exact dacă a fost o simplă machetă sau un prototip funcţional.
Lexus spune că noul model sport va face parte dintr-o gamă completă de maşini electrice, care vor fi lansate până în 2030 sub viziunea mărcii Lexus Electrified.
Prin Lexus Electrified, compania își propune să valorifice pe deplin potențialul electrificării pentru a crește bucuria de a conduce pentru toți clienții săi.
Aceste produse vor dispune şi de Lexus Driving Signature, o experiență unică de conducere bazată pe răspunsuri liniare ale vehiculelor care sunt în mod constant fidele intențiilor șoferului, cu o conexiune perfectă de decelerație, direcție și accelerație în orice moment.
Cu proporții îndrăznețe și o gardă la sol, dar şi înălțime redusă, necesare pentru o mașină sport de înaltă performanță, noul model simbolizează viitorul mărcii Lexus, reînviind în același timp spiritul iconicului Lexus LFA.
Deja acum se promite că modelul de producţie va fi capabil să facă 0-100 km/h în aproximativ două secunde, iar autonomia de croazieră va depăși 700 km, datorită posibilei utilizări a bateriilor în stare solidă.
Prin dezvoltarea de vehicule pur electrice, Lexus va evolua într-un brand care oferă o gamă largă de experiențe de conducere, valorificând capacitățile sale unice de dezvoltare a performanței și perfecționându-și meșteșugul de a face produse din ce în ce mai personalizate în ceea ce privește performanța, calitatea și atractivitatea lor.
Vezi ce alte concepte-prototipuri a dezvăluit Lexus în ziua de 14 decembrie, dacă încă nu le-ai văzut.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise