(video) Peste ocean a început o luptă pentru dreptul de a reînvia marca DeLorean! În scenă a apărut fiica lui John
Celebra marcă auto DeLorean se doreşte a fi relansată nu doar de o companie, ci deja de două, motiv pentru care s-a început o luptă, iniţial virtuală, pentru acest drept. Totul din cauza că în scenă a apărut fiica lui John DeLorean!
Conducerea DNG Motors (DeLorean Next Generation Motors) numește compania singurul succesor posibil al DeLorean-ului original, deoarece a fost fondată de fiica lui John DeLorean. În acelaşi timp, firma a publicat primele imagini ale unui posibil succesor al celebrului coupe DMC-12.
Schițele publicate de Kat DeLorean înfățișează un coupe cu o siluetă foarte dinamică și console proeminente. Împărtășește câteva referințe vizuale cu DMC-12 original, cum ar fi capacul de peste lunetă, plasticul de pe bara de protecţie frontală și jantele cu mai multe spițe. Conceptul de mașină sport are și portiere în stil “aripi de pescăruș”.
Mașina se va numi DeLorean Model-JZD (abrevierea este de la inițialele lui John Zachary DeLorean). Deocamdată careva specificații tehnice preliminare nu au fost anunțate, însă imaginile video ne sugerează că va avea un motor cu ardere internă. Conducerea DNG Motors promite să prezinte oficial proiectul spre sfârșitul anului curent și să înceapă producția deja la începutul lui 2023. Asamblarea va fi organizată în Detroit.
Se susține că dezvoltarea mașinii sport a implicat „cele mai bune minți din industria auto și o parte din echipa care a contribuit la crearea primului DeLorean în urmă cu mai bine de 40 de ani”. De asemenea, DNG Motors va fi un „nou tip de companie de mobilitate pe care industria nu a mai văzut-o până acum, una care se concentrează pe oameni și care dă înapoi societății”. Pe lângă construirea de mașini și crearea de locuri de muncă, mai intenționează să lanseze noi programe de inginerie în beneficiul elevilor de liceu public și să creeze parteneriate cu alți producători pentru a ajuta la îndeplinirea provocărilor cu care se confruntă industria.
Totodată, DNG Motors face tot posibilul pentru a sublinia că nu au nicio legătură cu niciun alt proiect care poartă numele DeLorean și este singura companie cu descendență directă a lui John Zachary DeLorean.
De cealaltă parte, DeLorean Motors Reimagined din Texas a prezentat designul propriului coupe la sfârșitul primăverii, iar un prototip funcţional la sfârşitul verii. Designul exterior pentru Alpha5 a fost realizat de ItalDesign, iar de propulsie vor răspunde motoare electrice puternice care-l vor accelera până la 100 km/h în aproximativ 3 secunde. Compania se așteaptă să înceapă asamblarea abia în 2024.
Amintim că DeLorean Motors Reimagined, care a comunicat că deţine drepturile asupra mărcii originale DeLorean Motor Company (DMC), împreună cu patru dintre angajații săi, a fost acţionată acum câteva luni în urmă în judecată de către Karma Automotive, toţi fiind acuzați de furt de proprietate intelectuală! Mai multe detalii poţi citi aici.
În ciuda numelui, această DeLorean Motor Company nu are nicio legătură directă cu compania originală. Mai exact, a crescut dintr-o afacere de piese și service DeLorean fondată în 1985, după ce compania inițială a dat faliment. Acea afacere (inițial numită DeLorean One) a fost redenumită în DeLorean Motor Company în 1995, a achiziționat majoritatea stocurilor de piese, schiţe și unelte ale firmei originale și continuă să fie principala sursă de piese și service pentru proprietarii de mașini clasice DMC.
Să vedem deci cine va avea de câştigat prin instanţe şi cine primul va lansa o maşină de serie.
Cmentariile sunt închise