(video) Premieră în SUA: Honda CR-V facelift

A cincea generație a modelului Honda CR-V a debutat acum exact trei ani, fără câteva săptămâni, iniţial pe piaţa nord-americană. Niponii s-au decis să nu mai aştepte mult şi au marcat în această noapte premiera maşinii actualizate. Cu toate acestea, volumul de modificări s-a dovedit a fi destul de modest.

Principala noutate pentru clienţii locali este că odată cu acest facelift vor avea acces şi la motorizarea hibridă, deja disponibilă pe pieţele din Europa şi Japonia.

Operaţiunea de actualizare i-a adus acestui SUV bestseller noi bare de protecţie cu nişte inserţii cromate pe toată lăţimea, stopuri fumurii, noi jante din aliaj, noi culori pentru caroserie şi noi terminaţii trapezoidale ale eşapamentului, în loc de unele rotunde. În habitaclu, ceea ce s-a schimbat vizual este că a apărut un panou suplimentar pe carcasa tunelului central, unul care conţine o suprafaţă pentru încărcare wireless pentru telefoane şi două porturi USB, noi culori pentru tapiţerie şi materiale decorative.

Modelul de bază nu va mai avea sub capotă un motor natural aspirat de 2.4 litri (187 CP), fiind exclus din gama americană de propulsoare. În locul său vine un VTEC Turbo de doar 1.5 litri, dar care produce 193 de CP şi este cuplat la un variator. Tracţiunea este standard pe puntea din faţă, iar opţional poate fi integrală.

Acum, în nivel de echipare de bază se include şi complexul de asistenţi electronici Honda Sensing, cu un cruise control adaptiv, sistem de frânare automată și unul de menţinere în bandă. Cam astea sunt toate schimbările, dar…

Cu excepția modelului hibrid, desigur. Acest Honda CR-V are propriile sale caracteristici şi dotări, printre care: benzi LED anti ceaţă în loc de nişte blocuri luminoase rotunde, terminaţii de eşapament ascunse sub bara de protecţie, butoane de control a transmisiei în loc de un levier tradiţional şi o grafică diferită pentru panou de bord din spatele volanului, printre altele.

Grupul motopropulsor i-MMD este la fel ca şi pe alte mașini ale brandului. Sub capotă se află un motor pe benzină de 2.0 litri (145 CP) care funcţionează pe baza ciclului Atkinson. La viteză redusă acesta nu este conectat în nici un fel cu roţile, ci doar pune în mişcare un generator (un mic electromotor) care la rândul său încarcă o baterie localizată sub podeaua portbagajului. Energia stocată este folosită ulterior pentru ca un alt motor electric cu 184 de CP la activ să mişte maşina din loc.

Dar, atunci când viteza creşte şi coeficientul de eficienţă a transmisiei electrice scade, în schemă apare în forţă motorul cu ardere internă. Acesta se conectează direct cu roţile printr-un ambreiaj, asistând în paralel agregatul electric. Interesant este că benzinarul nu foloseşte individual o cutie de viteze pentru a funcţiona.

Puterea sistemului hibrid de propulsie este de 215 CP şi 315 Nm. Tracţiunea unui CR-V Hybrid poate fi doar integrală, incluzând un ambreiaj multi-disc şi un diferenţial spate.

Versiunea hibridă pentru America va fi produsă la uzina companiei din Greensburg, Indiana. Este una dintre cele patru uzine din America de Nord care fac CR-V-ul, pe lângă Marysville şi East Liberty din statul Ohio, dar şi cea din Ontario, Canada. Pe piaţă va intra de la începutul lui 2020.

Modelul cu motor turbo va apărea pe piaţa locală deja din această toamnă. În Europa aşteptăm facelift-ul prin 2020.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise