(video) Premieră mondială: Noua generație Peugeot 5008 – electric din start
Astăzi, în premieră mondială, Peugeot introduce a treia generație a modelului 5008. Pe bună dreptate vorbind, se deosebește de noul 3008 doar prin forma caroseriei, dimensiuni și prezența a șapte locuri. În rest cele două sunt identice în toate aspectele și valabile din start în versiune complet electrică!
Caracteristici cheie:
- Măsoară 4.79 x 1.89 x 1.69 m și 2.9 metri în lungime, lățime, înălțime și ampatament. Pentru comparație, încă actualul model facelift are 4.641 x 1.844 x 1.646 x 2.840 mm.
- Designul lui E-5008 sugerează mișcare. Panta lunetei este subliniată de elemente de design laterale sofisticate, iar partea din față, care prezintă noua semnătură luminoasă și grila frontală inovatoare, se îmbină cu nuanța caroseriei.
- O bandă neagră face o legătură vizuală între farurile LED ultra compacte care vin standard. Doar modelele GT au standard faruri adaptive Pixel LED.
- Cu designul lor tehnic geometric, jante de 19/20 inchi au în centru noua emblemă Peugeot.
- Numărul de inserții decorative de pe caroserie a fost redus și părțile cromate au fost îndepărtate.
- Șase culori sunt valabile pentru caroserie. Pe GT, vopsea în două culori cu un acoperiș negru lucios este standard.
- Geamuri frontale laminate sunt o opțiune.
- Plafonul panoramic mare din sticlă asigură o cantitate mare de lumină. Secțiunea sa frontală poate fi deschisă, lucru rar întâlnit la un vehicul electric.
- Modelul este disponibil doar în echipările Allure și GT, ambele oferind până la șapte locuri.
La interior sunt prezente:
- PEUGEOT Panoramic i-Cockpit® de 21 inchi.
- În echiparea Allure, noul PEUGEOT i-Cockpit vine standard cu două panouri digitale de 10 inchi pe un singur suport, cu același efect de plutire ca și panoul de 21 inchi.
- Ornamente elegante din aluminiu real și iluminare ambientală personalizabilă cu LED (opt culori).
- Noul volan compact are încălzire standard în echiparea GT. Cu Panoramic i-Cockpit are două noi manete de comandă subțiri și elegante și două padele dedicate frânării regenerative.
- Echiparea Allure dispune standard de sistemul PEUGEOT iConnect, care oferă conectivitate completă datorită funcției de oglindire wireless (Apple CarPlay/Android Auto).
- Experiența tehnologică este extinsă complet cu sistemul PEUGEOT iConnect® Advanced, standard pe 5008 GT. Acesta dispune de un sistem de navigație performant, conectat la TomTom, cu funcție de planificare a călătoriei.
- Inteligența artificială, ChatGPT, va fi, de asemenea, disponibilă pe E-5008, pentru asigurarea interacțiunii între pasageri și vehicul.
- Noul PEUGEOT E-5008 este echipat cu sistemul AQS (Air Quality System), care monitorizează în permanență calitatea aerului care intră în interior și, dacă este necesar, activează automat recircularea aerului.
- La modelul GT, această stare de liniște este completată de sistemul de tratare a aerului Clean Cabin, care filtrează gazele și particulele poluante. Calitatea aerului este afișată în partea dreaptă a ecranului panoramic.
- Noile scaune frontale au o combinație de tapițerie cu efect de piele și textil (Allure) sau efect de piele și Alcantara (GT). Pernele au un contur confortabil și spumă de înaltă densitate.
- Sunt disponibile, de asemenea, scaune opționale cu prestigioasa etichetă AGR (Aktion Gesunder Rücken).
- În echiparea GT, acestea sunt, de asemenea, ventilate și cu masaj, iar scaunele din spate sunt încălzite. În această configurație, scaunele din față sunt echipate și cu suporturi laterale adaptive care se umflă sau se dezumflă electric și care se adaptează perfect la forma corpului pasagerului.
Spațiu pentru toată lumea
- Rândul doi are trei scaune pe o banchetă glisantă 60/40 cu spătare rabatabile în proporție 40/20/40. Spătarele scaunelor din rândul doi se înclină independent în cinci poziții.
- Accesul la rândul trei de scaune este inegalabil datorită sistemului Easy Access. Aceasta permite ca
scaunele de pe rândul doi să fie complet înclinate și glisate înainte simultan. Manevrarea este simplă,
cu ajutorul unei comenzi situate în partea superioară a spătarului scaunului.
- Rândul trei oferă o banchetă reală cu două spătare independente, prevăzute cu tetiere reglabile. Aceste scaune oferă confort real: perne adânci și moi, spătare mai înalte și spațiu optimizat pentru capul adulților.
- Pasagerii din rândul doi au acces la un panou de control a temperaturii și ventilației sistemului de aer condiționat pe trei zone, ori reglarea încălzirii în scaune.
- Consola centrală găzduiește, de asemenea, o priză de 12V completată de două mufe USB-C în funcție de echipări.
- Pe 5008 GT, cotiera centrală dispune de două suporturi pentru pahare, iar în portierele din spate sunt încorporate jaluzele pentru a proteja pasagerii de razele soarelui.
- Cei doi pasageri de pe rândul trei beneficiază de un suport de pahare, lumină de citire și cotieră. O priză de 12V este de asemenea accesibilă.
- Volum pentru bagaje este de 259 de litri cu toate șapte locuri (42 cm lungime), 748 de litri cu cinci locuri și 1815 litri cu toate scaunele rabatate din rândurile doi și trei (până la doi metri lungime de încărcare).
- Podeaua portbagajului din spatele rândului trei poate fi ridicată și așezată vertical în spatele scaunelor, eliberând astfel spațiu suplimentar în adâncime pentru a găzdui mai multe valize și bagaje de mână.
- Sub scaunele de pe rândul trei există un spațiu de depozitare suplimentar amplu. Cu o capacitate de aproximativ 80 de litri. Un sertar special este propus ca accesoriu pentru utilizarea optimă a acestui spațiu.
- Iar raftul central, care se ajustează la rândul doi sau trei în funcție de necesități, beneficiază de un spațiu de depozitare dedicat sub podeaua portbagajului.
- Un hayon acționat electric vine standard pe GT.
Tech
- Mașina are la bază platforma STLA Medium, una compatibilă și cu motoare termice.
- Conceput încă de la început ca model electric, noul E-5008 va avea să ofere o autonomie cuprinsă între 500 și 660 km.
- Electromotoarele sunt de tip sincron cu magneți permanenți.
- Oferta este cuprinsă din două versiuni electrice cu tracțiune față și una integrală.
- Alternativ este o unitate de propulsie hibridă și una plug-in hybrid (peste 80 km autonomie).
- Priza de încărcare, de pe aripa stângă din spate oferă conexiuni Mod 2/3 (AC) și Mod 4 (DC).
- Sunt disponibile două tipuri de încărcătoare de bord: cu un încărcător trifazat de 11 kW ca dotare standard și un încărcător trifazat de 22 kW opțional.
- Pentru încărcarea cu un curent continuu, E-5008 acceptă o putere de până la 160 kW. Acest lucru permite recuperarea a 100 km de autonomie în doar 10 minute și reîncărcarea de la 20% la 80% în 30 de minute.
- Toate cifrele despre putere și dinamică, consultă-le te rugăm mai jos.
Ar mai fi de notat
- Peugeot utilizează peste 500 kg de materiale ecologice în noul 5008 (metale + polimeri). Oțelul ecologic și aluminiul reprezintă 60% din masa totală de materiale ecologice. Peste 30 de piese din polimeri sunt produse cu materiale ecologice. Plasticul reciclat este utilizat în barele de protecție, deflectoare, compartimente de depozitare și preșuri.
- Pentru facilitarea manevrelor, E-5008 este echipat standard cu o cameră video în spate, care oferă șoferului două unghiuri: vedere în spate sau vedere de ansamblu. Această cameră video este echipată cu o duză de curățare pentru imagine perfectă în orice condiții.
- Opțional, noul E-5008 poate fi echipat cu sistemul PEUGEOT VisioPark 360°, care oferă o vizualizare la 360 de grade a mediului înconjurător datorită celor patru camere video poziționate cât mai aproape de roțile din față și din spate și a celor 12 senzori răspândiți în jurul mașinii. Acest lucru face posibilă evitarea oricărui obstacol aflat în apropierea vehiculului.
- În total la bord pot fi instalate peste 40 de sisteme de asistență, inclusiv Drive Assist Plus 2.0.
Noul Peugeot E-5008 va fi construit exclusiv la uzina din Sochaux. Este echipat cu baterii ACC fabricate la gigafabrica din Franța (Douvrin). Se oferă cu o garanție de până la 8 ani sau 160.000 km (acoperă motorului electric, încărcător, grupul motopropulsor și principalele componente electrice/mecanice). Vânzările vor începe din toamna lui 2024.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise