(video) Premieră mondială: Noul Bentley Bentayga facelift

După peste 20.000 de exemplare făcute şi vândute de la momentul lansării în 2016 (introducere în noiembrie 2015), timp în care câteva unităţi au ajuns şi în ţara noastră, dar şi perioadă în care am reuşit să testăm primul SUV din istoria mărcii în exclusivitate pentru presa auto din Moldova, iată că cei de la Bentley anunţă facelift-ul pentru Bentayga!

Va reuşi oare să mai atragă alţi cel puţin 20.000 de oameni în a doua jumătate a perioadei de existenţă a generaţiei actuale? Iată prin ce va încerca să o facă.

https://youtu.be/vvkCosPpsaQ

Noul SUV Bentley Bentayga facelift este anunţat ca fiind prima mașină lansată în cadrul noii strategii de afaceri Beyond100 a mărcii, o călătorie care va vedea compania devenind lider mondial în domeniul mobilității de lux durabile. Modelul va continua să existe în mai multe configuraţii de scaune, dar şi motorizări, acum adaptate noilor norme de poluare, inclusiv una fiind plug-in hybrid.

Ce aduce nou facelift-ul pe Bentayga:

  • Un nou design exterior adoptă ADN-ul stilistic al Bentley, acum predominant în întreaga gamă de modele, introdus prin noile Continental GT şi Flying Spur, oferind Bentley cea mai proaspătă și cea mai modernă familie de produse printre orice companie producătoarea de mașini de lux.
  • Matricea grilei de radiator este mai mare în dimensiuni şi poziţionată mai vertical, în timp ce noua tehnologie inteligentă a farurilor actualizate matrix LED, mutate mai sus cu 30 mm (cu trei moduri automate şi adaptive pentru faza scurtă şi câte 82 de elemente LED în fiecare bloc) include designul Bentley cu semnătură inspirată din sticla de cristal tăiată. O bară de protecție față mai agresivă subliniază caracteristicile de performanță ale mașinii.
  • Prizele de aer şi decorative integrate în aripile frontale sunt mai lungi ca dimensiune, iar inserţiile din partea inferioară a portierelor, dar şi inscripţiile locale, sunt noi.
  • Ștergătoarele de parbriz încălzite şi umede, sunt introduse pentru prima dată pe un model Bentley, fiecare braţ având câte 22 de duze pentru spălare prin jeturi.
  • În partea din spate, noul Bentayga facelift a suferit o transformare majoră, cu o reproiectare totală a suprafețelor din spate, inclusiv un nou hayon pe lăţime completă, cu noi stopuri eliptice integrate unitar în el, în timp ce plăcuța de înmatriculare a fost mutată jos pe bara de protecție pentru un aspect mai curat.
  • Împreună farurile şi stopurile formează un efect 3D când sunt privite îndeaproape şi conţin un regim special de iluminare la conectare/deconectare/întâmpinare şofer.
  • Terminaţiile de eşapament late şi cu o formă generală ovală au fost păstrate, însă acum această formă ovală va fi despărţită în două părţi. Cel mai probabil acum versiunile cu diverse motorizări nu se vor mai diferenţia prin forma terminaţiilor eşapamentului, asta pentru că în galeria foto ataşată vedem maşinile cu motoare W12 şi V8 să le aibă identice.
  • Ecartamentul posterior a crescut cu 20 mm în lăţime, ceea ce aduce beneficii dinamice și repoziționează roțile din arcurile lor pentru a îmbunătăți poziția mașinii. Jantele în sine sunt într-un design nou, unic pentru Bentayga. Măsoară 22 inci, sunt disponibile în două opţiuni de finisare şi măreşte numărul total al gamei până la cinci.
  • Poziția dinamică a mașinii a fost îmbunătățită prin ajustarea poziției laterale a roților în arcade, reducând spațiul orizontal dintre suprafața roții și marginea arcurilor la toate cele patru colțuri.
  • Spoilerul de peste lunetă a devenit şi el mai lung.
  • Paleta de culori pentru caroserie a fost completată cu o nuanţă de verde metalizat Viridian şi o nuanţă de alb Patina. Un Blackline Specification înlocuieşte toate elementele cromate cu unele negre.
  • La interior, Bentayga facelift a primit o consolă centrală reproiectată, un nou volan, noi inserţii decorative pe uşi, dar şi scaune complet noi, disponibile acum cu ventilare chiar şi pe al doilea rând (în configuraţia cu cinci locuri, anterior opţiune doar pentru maşina cu patru locuri). Se mai notează despre extinderea spaţiului pentru picioarele pasagerilor de acolo cu până la 100 mm, din nou în dependenţă de configuraţie.
  • O nouă generaţie de sistem multimedia debutează pe Bentayga şi acesta va fi operat pe un nou ecran tactil de 10.9 inci, cu suprafaţă anti reflexie. Sistemul suportă Apple CarPlay şi Android Auto prin conexiune cu telefoane în regim wireless, alături de conexiune la internet printr-un SIM pentru a putea primi şi update-uri OTA. Mai oferă un nou sistem de navigaţie prin satelit, căutări online şi alte funcţii.
  • Complet nou este şi panoul de bord digital, despre care se menţionează că are o rezoluţie foarte mare şi grafică dinamică. Head-up display-ul este de o nouă generaţie, fiind capabil să arate acum şi informaţii despre trafic, denumirea străzilor sau distanţa până la destinaţie, printre altele.
  • Ocupanţii din spate beneficiază de introducerea unei noi tablete detaşabile compacte de 5 inci pentru controlul unui spectru larg de funcţii ale maşinii, similară cu cea găsită pe noul Flying Spur.
  • Porturi USB-C şi un panou de încărcare wireless pentru telefoanele compatibile sunt oferite acum standard. Sistemul audio de bază Bentley Signature Audio propune acum 590 W putere prin 12 difuzoare, în timp ce unul opţional Naim for Bentley livrează 1.780 W prin 20 de difuzoare, inclusiv difuzoare de bas active sub ambele scaune din față şi super-tweetere situate în fiecare montant A şi B pentru frecvențe mai mari. Grilele difuzoarelor Naim sunt la fel reproiectate şi includ inscripţie Naim iluminată.
  • Interiorul de lux poate fi îmbunătățit și mai mult cu aplicarea inserţii decorative din aluminiu periat închis la culoare, pentru prima dată într-un Bentley, precum și cu două tipuri noi de furnir cu granulaţie: Koa și Crown Cut Walnut. Mulliner Driving Specification adaugă un nou design de tapiţerie matlasată, iar detalierea cu micro cusături este o nouă opţiune pentru scaune.
  • Din start pe piaţă va fi disponibil modelul Bentayga V8, cu un motor twin-turbo de 4.0 litri ce continuă să producă 550 CP şi 770 Nm de cuplu. Modelele cu motor W12 şi plug-in hybrid vor urma în decursul anului curent.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/