(video) Premieră mondială: Noul Lamborghini Sián – primul supercar hibrid al mărcii
Premieră mondială absolută de la compania Lamborghini, una pe care o vom vedea cu ochii noştri deja peste câteva ore. Noul Lamborghini Sián este prima maşină super sport hibridă din gama mărcii, deşi extra limitată, dar şi cel mai puternic Lamborghini din istorie!
Italienii nu s-au grăbit să-i anunţe preţul şi de ce să o facă dacă toate cele 63 de exemplare în care va exista au fost vândute!
Noul Lamborghini Sián reprezintă primul pas făcut de marca italiană în procesul de electrificare. Denumirea îi înseamnă în dialectul Bolognese “bliţ, sclipire sau fulger”, ceea ce denotă prima electrificare a unei mașini de-a sa de serie. Modelul este şi primul automobil din lume în care se foloseşte un supercondensator pentru hibridizare.
Maşina este făcută pe baza modelului Aventador SVJ (cu acelaşi şasiu cu suspensie push-rod, amortizoare cu lichid magnetoreologic, ampatament de 2.700 mm şi sistem de tracţiune integrală cu ambreiaj Haldex pe puntea din faţă) şi adoptă agregatul V12 natural aspirat pentru a forma o unitate de propulsie complet nouă. Un motor electric alimentat de un sistem electric de 48 V, care produce 34 CP, a fost încorporat în cutia de viteze robotizată cu un ambreiaj ISR (Independent Shifting Rods) pentru a oferi un răspuns imediat și o performanță îmbunătățită. Lamborghini spune că astfel este pentru prima dată când într-un sistem hibrid de joasă tensiune a fost realizată o conexiune directă între motorul electric și roți.
De asemenea, cu motorul electric doar, se pot face manevre cu viteză redusă, precum şi deplasări în marşarier sau în procesul de parcare. Respectiv, modelul nu este un plug-in hybrid şi nu are o autonomie pentru a rula zeci de km cu energie electrică.
Tehnologia de acumulare a energiei necesare pentru funcţionarea motorului electric este o altă premieră mondială. În loc de o baterie obişnuită litiu-ion, Sián inovează printr-o aplicație cu supercondensator. Tehnologia a debutat ca un pionier pe originalul Lamborghini Aventador, dar dezvoltată între timp mai mult pentru a stoca de zece ori puterea. Este de trei ori mai puternică decât o baterie cu aceeași greutate și de trei ori mai ușoară decât o baterie care produce aceeași putere.
Situată în peretele care desparte cabina şi motorul, noul tip de baterie asigură o distribuție perfectă a greutății. Sistemul electric cu supercondensator și cu motor electric cântărește doar 34 kg, oferind astfel un raport greutate/putere remarcabil de doar un kg per CP. Fluxul de putere simetric asigură aceeași eficiență atât în ciclurile de încărcare cât și în cele de descărcare, rezultând în cea mai ușoară și eficientă soluție hibridă.
Această tehnologie avansată se combină cu motorul V12 natural aspirat de 6.5 litri, care încorporează acum supape de admisie din titan și este forţat să producă 785 CP la 8.500 rpm (720 Nm). Combinat cu cei 34 de CP suplimentari, Sián oferă un total de 819 CP și totuși produce rezonanța extrem de emoţională care este solicitată de la un motor Lamborghini. Raportul greutate/putere general al lui Sián este mai bun chiar decât cel al proaspătului Aventador SVJ şi a fost obținut prin utilizarea pe scară largă a materialelor ușoare.
Vezi şi: (foto) Premieră la Pebble Beach: Supercarul de colecţie Lamborghini Aventador SVJ 63 Roadster
Noul model limitat al mărcii mai încorporează şi un sistem avansat de frânare regenerativă, dezvoltat special de Lamborghini. Datorită comportamentului simetric al supercondensatorului, care contrar bateriilor litiu-ion normale poate fi încărcat și descărcat cu aceeași putere, sistemul de stocare a energiei de pe Sián este complet încărcat de fiecare dată când frânele vehiculului sunt aplicate.
Energia stocată reprezintă un impuls de putere disponibil instantaneu, ceea ce îi permite șoferului să atragă imediat un cuplu suplimentar (38 Nm) la accelerații de până la 130 km/h pe o perioadă scurtă de timp până în momentul în care motorul electric se deconectează automat. Într-un astfel de mod se îmbunătățesc manevrele de elasticitate și acestea se fac cu peste 10% mai repede decât cu o maşină fără acest sistem.
Sistemul inovator oferă, de asemenea, accelerații instantanee la viteze reduse, cu forță de tracțiune îmbunătățită asigurată de combinația dintre motorul V12 și sistemul hibrid. Acest lucru face ca Sián să fie cel mai rapid Lamborghini care poate face 0-100 de km/h – în mai puțin de 2.8 secunde!
Mai mult, pentru că forța de tracțiune este îmbunătățită cu până la 10% în treapta a treia a cutiei de viteze, timpul de accelerație de la 30 la 60 km/h este mai mic cu 0.2 secunde în comparație cu Aventador SVJ. De asemenea, când cutia funcţionează în trepte superioare şi la viteze mai reduse, motorului electric creşte forţa de tracţiune cu până la 20%, reducând timpul necesar accelerării 70-120 km/h cu 1.2 secunde în comparație cu Aventador SVJ. Viteza maximă pe care o poate atinge noul model depăşeşte 350 de km/h!
Acest nou nivel de performanță și emoție de conducere este însoțit de un nivel ridicat de confort facilitat de sistemul hibrid. Momentul în care decelerația și cuplul lipsă sunt resimțite în timpul schimbărilor de viteză pe o maşină care are doar un motor tradițional cu ardere internă, este eliminat aici de “umplutura de cuplu” ascendentă oferită de motorul electric. Italienii spun că şoferul va simți doar tragerea înapoi a accelerației, eliminând orice posibilă vibraţie sau mişcare inconfortabilă.
Fiind făcut pe baza modelului Aventador SVJ, pentru noul Sián a fost dezvoltată o caroserie complet nouă din fibră de carbon, surse de inspiraţie servind modelul Countach şi semnătura “Y” a mărcii. Numeroase elemente sunt din fibră de carbon cu textură expusă la vedere. Luminile de zi la fel sunt făcute sub forma literei Y, la fel ca pe conceptul Lamborghini Terzo Millennio.
Pe maşină domină şi o tematică hexagonală. De exemplu, o astfel de formă au stopurile LED şi terminaţiile eşapamentului care sunt practic una cu difuzorul de aer impunător prin care se pot vedea cât de late sunt roţile posterioare. Tot în spate are două aripi fixe laterale, iar între ele, automat sau la apăsarea unui buton, îşi poate face apariţia un eleron capabil să-şi schimbe unghiul de atac.
Pe acoperiş şi cu o continuare deasupra compartimentului motorului există un element decorativ, dar şi eficient aerodinamic din sticlă, numit Periscopio. De asemenea, mai trebuie de menţionat că Lamborghini a ales să folosească şi o altă premieră în industria auto – nişte vanele de răcire activă în capătul posterior – făcute în baza unei tehnologii brevetate. Funcționarea acestora este declanșată de reacția elementelor confecţionate din materiale inteligente la temperatura generată de sistemul de evacuare a gazelor de eşapament, făcându-le să se rotească și să ofere o soluție de răcire suplimentară, elegantă și ușoară.
Fiecare din cele 63 de exemplare care vor exista vor fi făcute în strânsă colaborare cu fiecare client, pentru personalizare maximă, cu ajutorul diviziilor Lamborghini Centro Stile şi Lamborghini Ad Personam.
Un exemplu al acestei colaborări îl vom vedea pe showcar-ul de la Salonul Auto de la Frankfurt, care la exterior este finisat în culoarea Verde Gea în combinaţie cu unele elemente în nuanţa Oro Electrum (electric gold). Vopseaua pentru caroserie este aplicată în mai multe straturi şi conţine particule de aur autentic.
Interiorul este executat în stil “Terra di Sant’Agata Bolognese” cu piele naturală de la compania Poltrona Frau şi în premieră pentru Lamborghini cu elemente decorative imprimate 3D.
Preţul de start al maşinii rămâne un mister, deşi anterior în spaţiul online a apărut cifre neoficiale de 2.5 sau chiar 3.6 milioane de dolari!
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise