(video) Premieră mondială: Noul Lexus RZ – primul model al mărcii, conceput să fie doar electric
Lexus a ales ziua de 20 aprilie 2022 pentru a introduce la nivel global noul model RZ. Este primul SUV al mărcii, complet nou, care a fost dezvoltat de la zero pentru a fi exclusiv electric, spre deosebire de versiunea electrică a lui UX.
Şi nu este un vehicul care adoptă pur și simplu puterea electrică a bateriei în locul unui motor tradiţional, ci potrivit niponilor merge mult mai departe pentru a realiza potențialul interesant al noilor tehnologii care sporesc performanța și plăcerea de a conduce, fidel filozofiei Lexus Electrified.
Caracteristici cheie:
- Designul modelului nu mai este de mult timp un secret, fiind realizat conform filosofiei mărcii. Dispune jante cu mărimi cuprinse între 18-20 inci, un spoiler despărţit la capătul posterior al acoperişului şi opţional o finisare în două culori a caroseriei.
- Măsoară 4.805 x 1.895 x 1.635 x 2.850 în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament respectiv.
- Este realizat pe baza platformei e-TNGA, deja introdusă pe modelele Toyota bZ4X şi Subaru Solterra, cu baterie integrată în şasiu, sub cabină, pentru un centru redus de greutate. Deși trenul de rulare electric produce mai puțin zgomot, performanța sa silențioasă face zgomotul de la drum și din împrejurimile mașinii mai sesizate, astfel că o versiune îmbunătățită a sistemului activ de izolare fonică, care produce prin difuzoarele audio un semnal în fază inversă, este montat pe model.
- Noul RZ folosește un e-Axle care a fost introdus pentru prima dată pe versiunea electrică a modelului UX. Acesta este un pachet compact, modular, care constă dintr-un motor electric sincron, o transmisie și un ECU, situat între roțile antrenate. Pe RZ stau două astfel de e-Axle: motorul frontal produce 150 kW putere, iar cel posterior 80 kW. Ambele au o densitate superioară de putere, datorită designului optimizat al rotorului și al statorului. Puterea totală combinată se ridică la 313 CP şi 435 Nm.
- RZ este primul model de producție care dispune de noul sistem DIRECT4 de la Lexus, care funcționează cu cele două osii electrice. DIRECT 4, o tehnologie exclusivă Lexus, este un sistem inteligent care echilibrează constant tracțiunea tuturor celor patru roți, distribuind automat și perfect forța de antrenare.
- Sistemul folosește nişte senzori ECU pentru a colecta, evalua și reacționa la o serie de factori, inclusiv viteza vehiculului, unghiul de virare și forțele G. Cu aceste date, calculează și aplică imediat cuplul adecvat pe fiecare punte pentru a maximiza aderența și tracțiunea.
- Distribuţia cuplului față/spate poate fi ajustată într-un raport 0:100 sau 100:0 în milisecunde – mai rapid decât orice sistem mecanic.
- Cu o mai bună comunicare între drum și volan, DIRECT4 sporeşte, de asemenea, răspunsul direcției.
- Noul RZ, lansat în versiunea 450e, poate realiza 0-100 km/h în 5.6 secunde şi rula cu maximum 160 km/h. Este capabil să tracteze şi o remorcă de până la 750 kg.
- Modelul foloseşte o baterie litiu-ion formată din 96 de celule, având o capacitate de 71.4 kWh şi funcţionând cu un voltaj de 355V. Lexus declară că se aşteaptă ca aceasta să-şi păstreze peste 90% din capacitate chiar şi după 10 ani de exploatare datorită unei serii de măsuri pentru a proteja calitatea și performanța, bazate pe experiența îndelungată a Lexus în tehnologiile de gestionare a bateriilor.
- Detaliile privind autonomia vehiculului și timpii de încărcare a bateriei vor fi anunțate la o dată ulterioară, dar Lexus se așteaptă ca RZ să poată parcurge mai mult de 400 km în ciclul WLTP combinat.
- Datorită concentrării asupra factorilor cheie, inclusiv greutatea optimizată a vehiculului, puterea bateriei și performanța, RZ are un consum țintă de sub 18 kilowați la 100 km parcurși, ceea ce face din RZ unul dintre cele mai eficiente BEV-uri de pe piață.
- Pentru a ajuta șoferii să își maximizeze autonomia, modurile de conducere selectabile ale lui RZ includ unul specific. Aceasta se bazează pe performanța de economisire a energiei a modului ECO prin ajustarea suplimentară a anumitor setări ale vehiculului: viteza este limitată, este inițiat un alt program de distribuție a energiei și sistemul de control al climatizării este oprit.
- Sistemul de direcție prin cablu One Motion Grip este una dintre cele mai importante tehnologii noi prezentate în Lexus RZ. Acesta nu are nicio legătură mecanică și nici o coloană de direcție tradițională, în schimb fiind folosită o conexiune electrică pentru a trimite comenzi de la volan și de la roți. Rezultatul este un răspuns instantaneu și un control mai precis al direcției.
- Există, de asemenea, furnizarea de procesoare cu siguranță și o sursă de alimentare de urgență, în cazul în care sistemul își pierde sursa de alimentare principală.
- Sistemul opțional One Motion Grip vine cu o manşă, care înlocuiește volanul tradițional rotund. Tehnologia necesită mai puțin efort de direcție din partea șoferului: doar o rotire de 150 de grade este necesară pentru ca manşa să ajungă la capătul stâng sau drept, astfel că nu mai este nevoie de întoarceri cu mână peste mână.
- Forma sa „fluture” a fost dezvoltată cu ajutorul piloţilor Takumi de la Lexus, al căror feedback a ajutat la perfecționarea fiecărui element pentru a oferi cea mai bună performanță.
- Cu acestă manşă, șoferul obține o vedere mai deschisă asupra panoului de instrumente și a drumului din față. Designerii Lexus au profitat de acest lucru pentru a seta panoul de bord mai sus și mai departe decât ar fi posibil cu un volan tradiţional, minimizând nevoia șoferului de a-și ajusta linia de vizibilitate.
- Spre deosebire de modelele co-platformă, noul RZ are un design original al planşei de bord. Aceasta mai poate integra un head-up display şi un monitor central de 14 inci. Pe tunelul central există un controller rotativ pe bază de sistem shift-by-wire.
- Sistemul multimedia foloseşte noua platformă Lexus Link, astfel că oferă navigaţie bazată pe cloud, asistent vocal, suport Apple CarPlay şi Android Auto.
- Mai dispune de un modul DCM care permite actualizarea prin OTA şi adăugarea de noi funcţii după ce maşina a fost cumpărată.
- Printre altele poate avea:
- Un sistem de iluminare ambientală cu o ofertă vastă de culori şi un efect luminos nou In-ei;
- Un opţional acoperiş panoramic, capabil să devină opac sau transparent şi având un strat special low-e pentru a reduce radiația cu raze infraroşii şi căldura;
- Noi radiatoare de încălzire, poziționate la nivelul genunchilor în fața șoferului și a pasagerului din dreapta, sub coloana de direcție și sub panoul de instrumente inferior. Prevăzute pe lângă încălzirea scaunelor și volanul încălzit, acestea ajută la accelerarea încălzirii șoferului și pasagerului din față, generând senzația unei pături calde în jurul picioarelor.
- RZ este echipat cu e-Latch, un sistem electronic, introdus pe noul NX, model deja testat de noi, ce deschide uşile de la interior cu o singură atingere. Funcționarea sa este legată de Blind Spot Monitor şi Safe Exit Assist, care ţine automat uşile închise dacă se apropie alte maşini sau biciclişti. Dezvoltat ca o premieră mondială, se preconizează că va ajuta la prevenirea a 95% din accidentele cauzate de deschiderea ușilor.
- O oglindă retrovizoare interioară digitală şi un sistem Night Vision.
- Evident că este la bord şi a treia generaţie a complexului de sisteme de protecţie şi asistenţă Lexus Safety System +. Pentru RZ mai sunt disponibile Proactive Driving Assist cu asistență la direcție și un nou monitor pentru a verifica comportamentul șoferului pentru semne de oboseală sau distragere a atenției. Proactive Driving Assist folosește camera frontală pentru a determina unghiul unei curbe, ajustând direcția în mod corespunzător atunci când se apropie de aceasta și când se face virajul.
Noul Lexus RZ este disponibil de comandat de către clienţii europeni începând de astăzi, livrările urmând să înceapă până la sfârşitul lui 2022.
Evenimentul de prezentare în reluare:
GALERIE VIDEO:
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise