(video) Premieră: Noua Lancia Ypsilon a devenit un hatchback premium și primul EV al mărcii
După ce a dominat lumea curselor cu modele celebre precum Stratos sau Delta Integrale, marca Lancia a decăzut în urma unor decizii neinspirate ale constructorului italian de automobile.
Însă de astăzi începe o nouă eră, după cum afirmă italienii, fiind prezentat primul electromobil al mărcii – noua generație Ypsilon. Este și primul hatchback al întregului grup Stellantis din segmentul B premium!
Lancia a fost una dintre cele mai apreciate mărci premium din Italia!
A avut în parcursul său modele celebre precum Thema, Thesis sau Prisma. Ulterior, în anii 90, constructorul a început să se reorienteze spre segmentul vehiculelor de clasă mică. Deja era intrat în cadrul grupului FIAT când a început să producă Lancia Ypsilon, construit pe aceeași platformă cu FIAT Punto.
Dacă inițial Ypsilon era oferit doar cu o caroserie hatchback cu trei uși, ulterior a trecut la cinci uși. Evoluția vânzărilor însă nu a fost foarte bună pentru Lancia. Mai mult, în Marea Britanie această mașină se vindea sub brandul Chrysler. Dar vânzările continuau să scadă. Lipsa unor tehnologii moderne și designul deja depășit a făcut nu doar modelul, ci și marca să intre într-un con de umbră.
Dar grupul italian FIAT avea planuri de viitor. A format alături de PSA și Chrysler grupul Stellantis. Astfel, platformele sunt împărțite între mai multe mărci și asta duce la o scădere a costurilor. Prin urmare, avem deja modele similare din punct de vedere tehnic cu diverse sigle. Opel Astra și Peugeot 308 au aceleași rădăcini tehnice. Tot așa, Lancia Ypsilon va împărtăși elemente comune cu Opel Corsa-e care este primul electromobil al mărcii germane.
Lancia Ypsilon Cassina
Prima serie de Lancia Ypsilon a fost prezentată astăzi, 14 februarie, în Italia. Noul vehicul va intra pe piață întâi cu ediția specială limitată Ypsilon Cassina. Aceasta se va produce în numai 1906 exemplare, un tribut adus anului înființării Lancia. Totuși, primele imagini au scăpat anul trecut când un prototip s-a dat de gol când a fost scos din apă.
Ypsilon Edizione Limitata Cassina este prima mașină inspirată din lumea mobilierului italian. Ea simbolizează designul, confortul și bunăstarea la bord. Albastrul este folosit ca nuanță iconică a tradiției Lancia.
Măsoară 4.08 x 1.76 x 1.44 metri pe lungime, lățime și înălțime. Are o greutate de 1.584 kg (versiunea electrică).
Partea frontală a noului Ypsilon este dominată de o linie orizontală pentru luminile de zi. Acestea se află deasupra farurilor rotunde cu LED-uri. De fapt, se reinterpretează cu o notă modernă grila frontală istorică, acum revizuită folosind trei raze de lumină.
În partea de jos a barei față se află un spoiler mare cu un design sportiv. Totuși, nu-i va folosi foarte mult pentru răcire pentru că prima ediție Ypsilon va fi electrică.
Profilul de hatchback cu cinci uși este foarte asemănător cu cel al unui Peugeot 208 facelift. Hayonul mult înclinat spre față și liniile curbate ale caroseriei sunt mărturie în acest sens. La posterior, Lancia a reușit să amintească de fosta glorie sportivă Stratos prin montarea unor stopuri rotunde. Jantele îi sunt la 17 inchi.
Interior la standarde italienești
Interiorul este mai elegant decât al fraților de concern 208 și Corsa. A fost proiectat în colaborare cu producătorul italian de mobilă Cassina. Va avea elemente speciale, precum o tăviță rotundă denumită ”tavolino”. Aceasta servește și drept pad de încărcare pentru telefoanele mobile.
Bordul este dominat de două ecrane de 10.25 inchi: unul pentru tabloul de bord și celălalt pentru sistemul de infotainment. Tapițeria scaunelor este din catifea albastră moale cu 100% fire reciclate, un element rareori folosit în industria auto! Textura folosită pentru matlasare se numește „cannelloni”, cusăturile fiind duble.
Scaunele frontale electrice au încălzire, ventilare și masaj. Apropo, modelul este primul din grupul Stellantis pe care debutează sistemul multimedia S.A.L.A. (Sound Air Light Augmentation). Acesta suportă Apple CarPlay și Android Auto Wireless. Este un sistem de infotainment care reunește funcțiile audio, de climatizare și iluminare. Prin urmare, șoferul și pasagerii pot regla mediul interior prin simpla apăsare a unui buton.
Sistemul audio al mașinii a fost creat special de un designer de sunet Lancia. Sistemul de aer condiționat este echipat cu un filtru de înaltă eficiență care poate elimina până la 99% din particulele dăunătoare, pentru un habitaclu mai sănătos și mai confortabil. Iluminarea mașinii poate fi complet personalizată prin simpla atingere a afișajului, pentru a crea o atmosferă exclusivă în combinație cu funcția de iluminare ambientală.
Platforma tehnică a noii Lancia Ypsilon
Pentru partea tehnică, Lancia a comunicat că ediția limitată Cassina va fi bazată pe platforma comună e-CMP2. Astfel, va fi dotată cu un motor electric de 156 CP/260 Nm. Va fi alimentată de o baterie de 54 kWh (51 kWh utilizabili) și va avea o autonomie de 403 km. Încărcarea de la 20 la 80 de procente va dura 24 de minute. Consumul de energie estimat este între 14.3 kWh și 14.6 kWh la 100 km.
Versiunea mild-hybrid va fi dotată cu un motor turbo pe benzină cu trei cilindri (100 CP) și va fi cuplat la o cutie de viteze cu dublu ambreiaj. O soluție similară a fost adoptată și de Ford pentru Puma facelift. O versiune sportivă HF va debuta în 2025. Aceasta va avea un motor de 240 CP și un timp de demaraj 0-100 km/h în 5.8 secunde.
Este singurul model din segment cu conducere autonomă de nivel 2 oferit standard
Se mai laudă modelul cu un sistem de conducere semi autonom de nivel 2 și sisteme keyless entry/start system. Iar sistemul de asistență la parcare face mașina mai ușor de condus și manevrat în oraș, datorită camerelor și senzorilor față și spate care facilitează parcarea.
Conducerea autonomă de nivel 2 ajustează automat viteza de croazieră și traiectoria, folosind Cruise Control adaptiv și Lane Centering. Poate fi activată între 30-150 km/h și include Traffic Jam Assist cu funcție Stop&Go, pentru a reporni automat mașina atunci când este blocată în trafic, pentru o conducere mai confortabilă.
Stellantis dorește o renaștere a mărcii Lancia. În conformitate cu planul strategic Stellantis „Dare Forward”, din 2026 Lancia va lansa doar modele 100% electrice. În viitor sunt programate să apară o berlină de lux și un crossover, unul la doi ani. De asemenea, este foarte probabilă apariția unui nou hatchback compact, probabil urmaș al celebrei Delta, cam prin 2028.
Noua Lancia Ypsilon în această ediție limitată se va vinde în schimbul a 39.999 de euro în Italia, ori la un preț promoțional de 34.999 euro în caz de trading pe o mașină cu normă ecologică până la Euro 4 inclusiv.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise