(video) Premieră: Noul Donkervoort D8 GTO-JD70 – o jucărie care nu este pentru cei slabi de fire

0

Poate nu toată lumea cunoaşte, dar în Olanda există un mic producător de maşini sportive în ediţii limitate numit Donkervoort. Însăşi compania a fost fondată în anul 1978, iar acum un an, la fel vara, şi-a sărbătorit a 70-a aniversare fondatorul acesteia – Joop Donkervoorts. Atunci, în calitate de tribut adus şi cadou, a şi fost anunţat roadster-ul D8 GTO-JD70.

Premiera-i însă a avut loc acum câteva ore. Versiunea specială se bazează pe modelul standard D8 GTO cu o greutate mai mică de 700 kg (680), iar tirajul va fi limitat la doar 70 de exemplare, mai mult din jumătate fiind deja vândute!

Sub capota acestei maşini sport, omologate pentru a folosi drumurile publice, se ascunde un motor turbo de 2.5 litri Audi R5 TFSI, cu cinci cilindri în linie, care produce 421 CP şi 520 Nm de cuplu (adaptat pentru a corespunde normelor de poluare). Cutia de viteze la care este cuplat e una mecanică Tremec în cinci trepte, iar tracţiunea îi e pe puntea din spate. Poate face 0-100 km/h în 2.7 secunde, 0-200 km/h în 7.7 secunde şi poate rula cu maxim 280 km/h.

Însă spre deosebire de un D8 GTO are un şasiu setat special. Datorită suspensiei cu braţe duble transversale, cu amortizoare reglabile și nişte bare anti ruliu, chiar și fiind pe roţile cu anvelope standard Nankang AR-1, accelerația laterală în curbe poate atinge o forţă impresionantă de 2.05g – prima maşină de serie din lume care poate înregistra un astfel de indicator! Pentru o comparaţie – la acelaşi Bugatti Divo cifra este de 1.6g

De asemenea, roadster-ul jubiliar s-a ales cu mecanisme de frânare mai eficiente şi o aerodinamică modificată serios: chiar și luând în considerare absenţa unei aripi posterioare, datorită difuzorului masiv din fibră de carbon, forţa de apăsare pe puntea din spate poate constitui până la 80 de kg, în timp ce pe puntea din faţă, datorită „branhiilor” speciale de pe aripi, deflectoarelor şi formei optimizate a panoului dedesubt, până la 50 kg.

Din lista lungă de dotări opţionale face parte: ABS cu setări de circuit, scaune de curse cu centuri de siguranţă cu prinderi în patru sau şase puncte, un sistem de evacuare din oțel inoxidabil a gazelor de eşapament fără filtru de funingine, un cadru de siguranță, un sistem de răcire pentru diferențialul de înaltă frecare, jante din fibră de carbon în loc de unele forjate, sistem de climatizare uşor, un deflector special de vânt care reduce vârtejurile de aer în cabină, un pachet de design interior, cameră video retrovizoare, panou de bord digital MXS Pista cu măsurător de timp de tur prin GPS şi transmitere de date prin Wi-Fi, faruri xenon, etc.

Puteţi explora maşina în detalii pe pagina sa dedicată. Preţul de start îi este de 163636.36 euro fără taxe. Livrările au demarat deja.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

GALERIE FOTO:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata