(video) Premieră: Noul Lexus LF-Z Electrified Concept

Şi Lexus este una dintre companiile care merg spre electrificare în masă, iar o dovadă a faptului că nu s-a abătut de la această cale şi scopurile propuse este noul concept LF-Z Electrified. Prototipul electric urmează conceptul LF-30 Electified, fiind acum într-un format mai aproape de realitate.

Dar în ce model de serie se va transforma într-un final? Într-unul complet nou, ori în noua generaţie RX sau RX Coupe?…

https://youtu.be/DkQDnoVefL0

Noul Lexus LF-Z Electrified este un cross liftback care măsoară 4.880 x 1.960 x 1.600 x 2.950 în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament. Spre deosebire de LF-30, proporțiile corpului au devenit mai familiare, în locul unor portiere verticale sunt instalate unele mai familiare (cu mânere retractabile electric), iar echipamentul de iluminat este realizat într-un stil tradițional, nu chiar atât de futurist.

Interiorul este, de asemenea, mai “liniştit” faţă de cel al lui LF-30, deși există încă un cockpit orientat spre şofer, cu un volan stilizat sub forma manşei, cu un ecran în spatele acestuia şi altele două “plutitoare”. Mai dispune de un head-up display impunător cu AR, o nouă generaţie a sistemului audio Mark Levinson cu funcţie de anulare activă a zgomotului, un sistem electronic cu inteligență artificială care evaluează obiceiurile șoferului şi un acoperiş panoramic cu sticlă electrochromică care îşi poate schimba gradul de transparență.

Este făcut noul LF-Z Concept pe baza unei platforme originale pentru maşini electrice. Trenul de rulare DIRECT4 AWD cu patru roți-motoare produc aceiași 544 CP și 700 Nm ca și pe conceptul anterior. Capacitatea estimată a bateriei litiu-ion cu răcire lichidă şi încărcabilă rapid cu până la 150 kW a fost redusă de la 110 la 90 kWh, iar autonomia declarată în ciclu WLTP este de 600 de km.

Electromobilul cu o greutate de 2.1 tone poate face 0-100 de km/h în 3.0 secunde şi rula cu o viteză maximă de 200 km/h. Mai trebuie de remarcat o direcţie fără conexiune mecanică a volanului cu roțile.

Primele mașini de producție făcute pe platforma electrică originală vor apărea abia către anul 2025. Până atunci modelele hibride vor reprezenta mai mult de jumătate din vânzările mărcii. Iar în martie 2024, Lexus va deschide un nou centru de afaceri și tehnologie în Shimoyama, prefectura Aichi, Japonia, pentru a accelera planificarea și dezvoltarea de noi produse.

La fel, până în 2025, Lexus va introduce 20 de modele noi sau modernizate, inclusiv cel puţin 10 maşini electrice pe baterii, PHEV-uri şi hibride auto încărcabile pentru a satisface nevoile diferitelor țări și regiuni din întreaga lume. Acest lucru va consolida gama sa de bază, formată din sedanuri şi SUV-uri și va explora, de asemenea, posibilitatea introducerii de noi tipuri de vehicule, cum ar fi modele sport, executive și modelele din categorii complet noi.

Evenimentul de prezentare în reluare:

https://www.youtube.com/watch?v=flx_Q7zJARo

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/