(video) Premieră: Noul VW Tavendor – mai mare decât Touareg şi mai ieftin

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Continuăm să descoperim premiere interesante care au debutat la Salonul Auto Internaţional de la Chengdu (26 august – 4 septembrie). Cei de la VW l-au folosit pentru a scoate la iveală un nou SUV, al 13-lea a cărui denumire începe cu T – Tavendor! Cuvântul este o combinaţie ciudată dintre cuvintele greceşti tavros şi esplendor (taur şi splendoare).

Lăsăm aici un prim contact în chineză doar pentru impresii vizuale

Caracteristici cheie:

  • Modelul este un produs al întreprinderii comune FAW-Volkswagen.
  • Nu este o variantă scurtată a lui Talagon, ci un model independent cu o caroserie originală, deşi prin unele forme, proporții și alte câteva detalii amintește de Touareg. Are la bază platforma modulară MQB cu motor montat transversal și tracțiune față principală.
  • Este puţin mai mare decât un Touareg, măsurând 4.936 x 2.015 x 1.756 x 2.980 mm vs 4.878 x 1.984 x 1.717 x 2.894 mm. În habitaclu are strict cinci locuri pentru pasageri, un al treilea rând de scaune nefiind disponibil nici opţional.
  • Se va oferi din start şi într-o echipare sport R-Line, care-l va deosebi de cea standard prin barele de protecţie şi decorul negru mai abundent. Echipările mai scumpe vor mai avea o bandă LED luminoasă care se întinde peste grilă, conectând vizual farurile, dar şi peste aripile frontale!
  • Interiorul nu iese în evidenţă cu nimic şi este similar cu cel din toate noutăţile VW de pe piaţa locală. Două ecrane sunt instalate într-un singur panou, cel tactil al sistemului multimedia fiind întors spre şofer. Majoritatea tastelor sunt sensibile la atingere, iar un selector compact de pe tunelul central este responsabil de controlul cutiei de viteze. Bancheta din spate are doar spătare reglabile și o zonă separată de control a climei.
  • Din punct de vedere tehnic, Tavendor și Teramont sunt identice. Versiunea de bază are un 2.0 TSI turbo cu patru cilindri (186 CP) și tracțiune față, în timp ce mașinile mai scumpe au o versiune a sa cu 220 CP, în combinaţie cu tracțiune integrală
    • Cutia de viteze este un DSG cu șapte trepte și două ambreiaje. Viteza maximă pe care o poate dezvolta nu depăşeşte 200 km/h. 
    • În viitor, probabil, s-ar putea alege şi cu motorul VR6 2.5 turbo (299 CP) care e disponibil atât pe Talagon, cât și pe Teramont.

Deocamdată modelul se va găsi doar pe piaţa chineză, însă cine ştie planurile de viitor ale VW. Noul Tavendor va intra pe piață până la sfârșitul acestui an. Preţul îi va fi în jurul a 50.000 de dolari (plus-minus). Pentru comparaţie, Touareg care e livrat în China din Europa, costă cel puţin 77.000 de dolari.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://kpta.teknik.unpas.ac.id/info/ https://piramida.cimahikota.go.id/storage/banner/