(video) Premieră: Toate modelele Mercedes-Benz A-Class au beneficiat de un facelift

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Mercedes-Benz introduce facelift-ul pentru modelul A-Class! Da, au trecut deja aproape cinci ani de la prezentarea noii generaţii şi acum se intră în ciclul secund de viaţă al acesteia. Însă facelift-ul planificat s-a dovedit a fi destul de ușor. Vizual sunt foarte puține modificări.

Amintim că germanii au început deja reducerea anunțată anterior a gamei de modele mici. Astfel, A-Class va fi în continuare disponibil în format hatchback și sedan, însă din numărul versiunilor şi propulsoarelor s-a tăiat serios.

Caracteristici cheie:

  • La exterior:
    • Nouă este bara de protecţie frontală, grila radiatorului este diferită, iar farurile au o structură interioară modificată, deşi forma lor a rămas aceeași.
    • Mai mult, în continuare cele de bază vor avea halogeni, iar LED-urile sunt o opţiune în funcţie de versiune.
    • Luminile de zi din faruri au fost simplificate, fiind doar sub forma unei benzi drepte la nivelul superior.
    • Noi mai sunt modelele de jante de până la 19 inchi, difuzorul posterior şi stopurile modificate (LED standard).
    • Sunt disponibile o varietate de vopsele metalizate/nemetalizate și MANUFAKTUR.
  • Schimbările din interior sunt, de asemenea, subtile și se referă în principal la decor și echipamente. 
    • De exemplu, de acum înainte, clasa A are standard ecranul de 10.25 inchi al sistemului multimedia (anterior opţional).
    • Panoul de bord este încă selectabil (7.0 sau 10.25 inchi).
    • Sistemul multimedia MBUX în sine a fost modernizat: a apărut o nouă grafică, un asistent vocal mai bun și un senzor de amprentă pentru recunoașterea șoferului. Trackpad-ul suplimentar, care era găsit pe tunelul central, a fost eliminat.
    • Desigur, conectivitatea cu smartphone-uri este posibilă prin Apple Carplay sau Android Auto Wireless, iar pentru o conectivitate suplimentară a fost adăugat un port USB-C suplimentar, iar capacitatea de încărcare USB a crescut din nou.
    • Volanul nou îmbrăcat în piele Nappa cu spițe duble este ca şi cel din Mercedes-urile mai scumpe. 
    • Au apărut și alte opțiuni de tapițerie, inclusiv unele realizate din materiale reciclate
    • Pentru a simplifica producția, multe opțiuni sunt acum ambalate în pachete și nu mai pot fi comandate separat.
  • Noua familie modernizată a primit și o actualizare în ceea ce privește asistența şoferului. Odată cu modernizarea pachetului de asistență pentru șofer, de exemplu, controlul Asistenței pentru menținerea benzii de circulație este mult mai confortabil prin utilizarea controlului activ al direcției. Iar următoarea generație a pachetului de parcare acceptă parcare longitudinală și oferă, printre altele, vizualizare la 360 de grade pentru parcarea asistată folosind imagini 3D.
  • Sub capotă:
    • A-Class spune adio cutiei de viteze manuale. Acum va fi oferit cu un DCT cu șapte sau opt trepte (în funcție de motor). 
    • Cel mai simplu Mercedes-Benz A 160 (109 CP) este, de asemenea, exclus din gamă
    • Versiunile rămase pe benzină sunt strict împărțite în funcție de tipul de propulsie:
      • Benzinare:
        • A 180 (136 CP/230 Nm) și A 200 (163 CP/270 Nm) au un motor 1.3 turbo și tracțiune față, iar A 220 (190 CP/300 Nm) și A 250 (224 CP/350 Nm) un 2.0 litri turbo – numai cu tracțiune integrală 4MATIC. În plus, toate motoarele pe benzină vin acum standard cu un demaror-generator de 48 V care adaugă un impuls de 14 CP la pornirea rapidă de pe loc sau în timpul accelerațiilor puternice.
      • Diesel:
        • Motorul turbo de 1.5 litri de bază a dispărut încă de acum doi ani, iar cele cu o unitate diesel de 2.0 litri nu mai pot fi combinate cu AWD.
        • Sedanurile și hatchback-urile A 180 d (116 CP/280 Nm), A 200 d (150 CP/320 Nm) și A 220 d (190 CP/400 Nm) sunt acum disponibile numai cu tracțiune faţă.
      • Plug-in hybrid:
        • Modelul Mercedes-Benz A 250 e produce în continuare maximum 218 CP și 450 Nm, dar caracteristicile celor două motoare au fost modificate. 
        • Motorul 1.3 turbo pe benzină oferă acum 163 CP şi 270 Nm (anterior 160 CP/250 Nm), iar puterea motorului electric a fost mărită de la 102 la 109 CP (cuplul a rămas la 300 Nm).
        • Capacitatea nominală a bateriei este aceeași (15.6 kWh), dar capacitatea efectivă a fost mărită, astfel încât autonomia maximă în modul electric a crescut de la 75 la 82 km
        • În cele din urmă, puterea încărcătorului AC a fost mărită de la 7.4 la 11 kW. Opţional e valabil unul de 22 kW.
  • Facelift-ul se prezintă în paralel şi pentru modelele AMG, acum mai puține. 
    • La ofertă au rămas Mercedes-AMG A 35 sedan și hatchback (2.0 litri, 306 CP/400 Nm), precum și cel mai rău Mercedes-AMG A 45 S hatchback (2.0 l, 421 CP/500 Nm).
    • Versiunea A 45 AMG cu 387 CP a fost eliminată.
    • Nou pentru A 35 AMG este demarorul-generator de 48 V care injectează temporar alţi 14 CP.
    • Totodată, o transmisie AMG SPEEDSHIFT DCT cu 8 trepte în loc de cea cu 7 trepte pentru A 35 AMG este acum la bord, iar noul radiator frontal facilitează gestionarea temperaturii la limită.
  • Toate versiunile AMG prezintă acum un logo separat al diviziei AMG deasupra grilei, o insignă dublă care a apărut pentru prima dată pe noul Mercedes-AMG C 63 S.
    • Pentru versiunea de top A 45 S este oferit la momentul lansării pe piaţă, într-o perioadă de timp limitată, un nou pachet Street Style Edition, care include un kit de caroserie suplimentar AMG Aerodynamics Package, autocolante și decor contrastant, alături de AMG Night Package I şi II, dar şi un capac AMG pentru buşonul rezervorului de benzină.
    • Standard, modelele oferă volanul AMG Performance, inclusiv butoanele de pe volan AMG, cu ajutorul cărora șoferul poate controla funcții specifice AMG, cum ar fi ESP în trei trepte sau AMG Dynamics.

Modelele facelift din familia A-Class vor apărea pe piața europeană înainte de sfârșitul anului curent. Acum prețurile în Germania încep de la 29.850 de euro, dar vor crește cel puțin din cauza echipamentelor de bază extinse.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/