(video) S-a deschis noul sezon moto și cu acesta o nouă statistică a accidentelor. Cazuri grave din ultimele zile
(update 16.05.2023) Adolescentul de 17 ani, care a fost victima accidentului de la intrarea în municipiul Soroca, a decedat la spital. S-a aflat internat în stare gravă în secția de reanimare, dar din cauza traumatismelor incompatibile cu viața organismul său a cedat. Informația a fost comunicată pentru Observatorul de Nord de către reprezentanții Spitalului Raional Soroca.
De la sfârșitul lunii aprilie a fost deschis oficial noul sezon moto, ceea ce înseamnă că vom vedea pe străzi mult mai mulţi utilizatori de vehicule cu două-trei roţi. Coincidență sau nu, însă nu a trecut mult timp de la acest eveniment şi iată că aflăm deja despre câteva accidente serioase care au implicat astfel de participanți la trafic.
Amintim din start că în Republica Moldova, un permis de categoria A se poate obţine de la vârsta de 24 de ani sau de la 20 de ani (în cazul în care faceți dovada conducerii pe o perioadă de cel puțin 2 ani pe un motociclu din subcategoria A2).
În noaptea de 5 spre 6 mai, în localitatea Vîsoca din raionul Soroca, după ce două motociclete s-au ciocnit frontal. În urma impactului, unul dintre cei doi motocicliști a fost transportat la spital în stare gravă.
Sâmbătă, în jurul orei 9:45, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe șoseaua Muncești din capitală. La fața locului oamenii legii au stabilit preliminar că un motociclist de 34 de ani ar fi efectuat o depășire fără să se asigure, ulterior lovind o tânără de 24 de ani care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni.
În urma impactului au avut de suferit atât tânăra, cât și motociclistul. Ambii au fost preluați de ambulanță și transportați la spital. Pe caz a fost inițiat un proces penal, fiind stabilite toate circumstanțele.
Tot sâmbătă, în jurul orei 14:00, Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în satul Zastînca din raionul Soroca. Un tânăr de 18 ani, care se deplasa cu o motocicletă fără număr de înmatriculare, s-a ciocnit lateral cu un microbuz de marcă Mercedes, condus de un bărbat de 46 de ani.
În urma accidentului, conducătorul motocicletei a fost transportat în stare gravă la spital, cu diferite traumatisme. Pe caz a fost inițiat un proces penal, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor.
Tânărul a fost dus cu Serviciul Republican AVIASAN la Chișinău. Băiatul este internat la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău în secția de reanimare și se află în stare gravă, în comă (cu politraumatism, traumă cranio-cerebrală închisă, multiple fracturi ale oaselor feței), notează Observatorul de Nord.
Versiunea preliminară a accidentului este că microbuzul venea de pe un drum secundar și urma să intre în satul Zastînca, iar motociclistul se deplasa pe drumul principal spre oraș, dar nu a reușit să evite impactul cu transportul care trebuia să-i cedeze trecerea.
Şi în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 18:00, Poliția din Ceadîr-Lunga a fost sesizată, prin apel telefonic la 112, despre producerea unui accident în satul Baurci. Un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere, conducând o motocicletă a lovit un copil de 8 ani care a ieșit din ograda casei pe un drum adiacent, deplasându-se cu bicicleta.
În urma impactului, copilul a fost transportat la spital. La moment acesta se află în reanimare, în stare gravă! “Motociclistul” nu consumase alcool. Pe caz a fost inițiată o anchetă, în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului.
În noaptea zile de duminică a avut loc un accident în capitală, chiar pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Suplimentar mai includem în articol aceste situaţii:
În seara zilei de 6 mai, doi tineri au încercat să se ascundă după ce au dat ochii cu un echipaj de poliţie. Totul s-ar fi întâmplat în raionul Şoldăneşti, însă nu ştim dacă au fost sau nu opriți până la urmă, dar şi ce i-a motivat să recurgă la acest gest.
La un pas de accident într-un sens giratoriu din Chişinău în după amiaza zilei de vineri:
Iar joi, 4 mai, în jurul orei 20:45, în localitatea Mateuți din raionul Rezina ofițerii de patrulare au stopat pentru verificare un tânăr de 23 de ani din raionul Șoldănești. Acesta se deplasa cu o motocicletă având o concentrație de alcool de 2.00 mg/l în aerul expirat!
Vehiculul a fost dus la parcarea specială, iar pe numele motociclistului a fost pornit un proces penal pentru conducere în stare de ebrietate cu grad avansat.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise