(video) S-a stricat cumva AURUS-ul? Putin a fost filmat la volanul unui Mercedes-Benz pe podul din Kerci

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

După ce s-a angajat într-un război distrugător în Ucraina, fapt ce a dus practic la izolarea Federației Ruse și la plecarea celor mai cunoscute mărci auto de pe teritoriul acesteia, președintele Vladimir Putin, cunoscut pentru discursurile sale prin care-și asigura susținătorii că rușii se vor descurca pe cont propriu, iată că a fost văzut astăzi conducând un Mercedes-Benz.

Din filmulețul distribuit de sursele de informare controlate de stat se poate vedea cum Vladimir Putin conduce un Mercedes-Benz, un S-Class în caroserie W221. Acțiunea ar avea loc pe podul din Kerci, cel care a fost grav avariat în octombrie curent, recent reparat.

În videoclip, lui Putin i se spune că lucrările de reparații se desfășoară la nouă kilometri de locul în care se deplasează.

În mod normal nu am fi atras atenția acestui aspect, dar în ultima vreme rușii se tot laudă cu “performanțele” lor în producția de automobile, lansarea noului AURUS Komendant sau “noua” uzină Moskvici în care este asamblat de fapt un model JAC cu logoul mărcii sovietice pe capotă.

Ba mai mult, din coloana din care face parte Putin se poate vedea și un Land Cruiser 200. Deci, doar automobile de producție germană sau japoneză în coloana președintelui rus și nici un model produs de ruși. Probabil în această vizită a fost nevoie de automobile ceva mai fiabile.

FOTO: kremlin.ru

Reacţia Kremlinului la întrebarea, unde e AURUS-ul: „Pur și simplu pe loc nu era o astfel de mașină. Pentru a nu face în plus (probabil s-a referit la km şi cheltuieli), a condus-o pe cea disponibilă”.

Cmentariile sunt închise