(video) Singurul Rolls-Royce Wraith cu 810 CP şi suport pentru bagaje pe acoperiş este de vânzare
O maşină a celebrului schior suedez şi vlogger Jon Olsson a fost scoasă la vânzare de către un dealer din Olanda. Vorbim despre un coupe Rolls-Royce Wraith, modificat să producă 810 CP dintr-un motor V12, alături de alte preferinţe pe care şi le-a dorit fostul proprietar.
Vezi şi: (foto/video) Jon Olsson îşi arată noua sa maşină – un Rolls-Royce Wraith cu 810 CP
Maşina este una din colecţia lui Jon Olsson şi făcută la comandă pentru a-şi îndeplini un vis: cel de a putea face un burnout adevărat cu un Rolls-Royce. De asemenea, important pentru suedez a fost ca să aibă patru locuri pentru pasageri, asta deoarece călătoriile le face împreună cu o echipă, dar şi cu jumătatea sa, care îl ajută la filmări.
Coupeul a fost poreclit George şi acesta produce 810 CP/1.140 Nm dintr-un motor V12 twin-turbo modificat complex de atelierul Absolute Motors din Olanda. Acesta este conectat la un sistem de evacuare a gazelor de eşapament de la Quicksilver.
Exteriorul acestui Wraith a fost colantat cu un camuflaj din culorile alb, negru şi gri. Jantele Forgiato măsoară 24 de inci, iar pe grila radiatorului şi pe acoperiş au fost instalate corpuri suplimentare de iluminat. De asemenea, pe acoperiş Olsson şi-a montat un suport pentru diverse bagaje (pe magneţi).
Vezi şi: Jon Olsson îşi vinde maşina, cel mai rapid Lamborghini Huracan din Europa
În total au fost parcurşi 13.414 kilometri cu acest coupe produs în 2015. Are toate actele incluse, este înmatriculat în Monaco şi se vinde pentru 275.000 de euro inclusiv cu setul de jante originale de 22 de inci.
Iată cea mai nouă maşină pe care o conduce: (video) Project Phoenix este un Audi RS6+ unic şi pregătit special de ABT pentru Jon Olsson
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise