(video) Sistemul de asistenţă Volvo On Call este disponibil acum şi în Moldova! Iată care îi sunt avantajele
Sistemul de asistenţă Volvo On Call este disponibil în sfârşit şi în ţara noastră pentru oricine are două lucruri: un automobil modern al mărcii suedeze şi un dispozitiv mobil, fie acesta un smartphone, fie un ceas inteligent.
Produsul Volvo Cars pune la dispoziţie câteva servicii speciale, dar şi comenzi ale maşinii, care pot fi controlate de la distanţă printr-o aplicaţie.
Volvo On Call este un complex de siguranță, securitate și comoditate, compus inclusiv dintr-o aplicație mobilă extrem de inovatoare, care vă pune în contact permanent cu maşina. Prin utilizarea telefonului sau ceasului inteligent puteți comunica cu automobilul și să îl controlați de oriunde ați fi. Contactul este intuitiv şi atractiv datorită interfeței aplicaţiei care este una asemănătoare cu cea a sistemului multimedia Sensus, introdus odată cu noua generaţie XC90.
Funcțiile din aplicație includ: verificarea dacă mașina este securizată (dacă nu, utilizatorii pot bloca ușile de la distanță), localizarea vehiculului pe o hartă (utilă dacă ați parcat într-un oraș necunoscut), vizualizarea nivelului de combustibil, consumul mediu de combustibil, kilometrajul maşinii și ultima distanţă parcursă, plus diverse detalii despre întreținere de bază, cum ar fi: becuri defecte, nivelul lichidului de spălare a parbrizului, a lichidului de frână, a celui de ulei a motorului și a celui de răcire.
Mai mult, funcţiile Honk & Flash permit utilizatorului să activeze independent claxonul şi farurile pentru a permite localizarea ușoară a mașinii în zonele aglomerate.
Vezi şi: Ai un Volvo XC90? Învaţă aici cum să îl faci mai ascultător de tine (video)
Printre altele se numără:
- Un jurnal de bord îmbunătățit pentru oamenii de afaceri. Informaţii detaliate ale fiecărei călătorii din ultimele 40 de zile pot fi stocate şi descărcate. Există, de asemenea, posibilitatea de a extrage datele într-un fișier Excel, vizualizarea itinerarelor parcurse pe o hartă (incl. Google Street View) cu date despre viteză/consumul de combustibil/consumul de energie din baterie la intervale de timp specifice!
- Trimiterea destinației spre maşină. Utilizând funcția hărții din cadrul aplicației se poate selecta o destinaţie (maxim 50 de km) și aceasta poate fi trimisă de pe telefon în navigaţia maşinii, din timp;
- Afişarea temperaturii de afară prin intermediul informaţiilor online, concret din zona unde este parcată maşina;
- Pre-încălzirea de la distanță permite utilizatorului să seteze o oră la care să se întâmple sau să pornească de la distanță încălzirea/răcirea habitaclului înainte ca pasagerii să urce în el (doar în combinaţie cu maşinile care au un astfel de sistem pre-încălzire);
- Funcţie care arată dacă maşina se află în mişcare sau nu;
- Pentru maşinile plug-in hybrid: setare pre-încălzire, verificare nivel energie în baterii, setare notificare pentru încărcarea bateriei, avertizare în cazul întreruperii procesului de încărcare, etc;
- Informaţii despre vehicul (model, număr de înmatriculare, codul VIN);
- Sistem de notificare/avertizare în cazul unui posibil furt;
- etc.
Lansat în anul 2001, Volvo On Call a devenit una dintre primele sisteme telematice din lume pentru automobile, oferind atât servicii de siguranță, securitate și locaţie în cazul unui accident, avarie sau furt, folosind o cartelă SIM integrată în mașină. Sistemul încă oferă funcțiile inițiale de siguranță, activate atunci când airbag-urile sunt folosite sau atunci când șoferul are nevoie de asistență, punându-l în contact direct cu un operator Volvo, care, folosind tehnologia GPS, poate direcționa serviciile de urgență către locul incidentului.
În ultimii ani, importanța aplicației și răspândirea geografică a crescut exponențial, pentru a include funcţii comode ca şi cele enumerate mai sus, în timp ce lista se actualizează periodic.
Aplicația Volvo On Call este compatibilă cu dispozitive cu sisteme de operare Windows, Android sau iOS, şi ceasuri inteligente care rulează watchOS, Android Wear, etc. Aplicația este compatibilă cu automobile produse din 2012 şi până în prezent, însă pentru o funcţionalitate deplină se recomandă folosirea cu maşini din 2015 cu sistem media Sensus.
Iniţial a fost lansată în ţări ca Austria, Belgia, Brazilia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Rusia, Spania, Regatul Unit, Suedia și Elveția, dar lista s-a extins între timp, ajungând şi în ţara noastră.
Iată cum să-ţi conectezi maşina la aplicaţie:
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise